pi, era un băiat mai brunețel la ten ce crescuse prin zona de sud a ferentariului, și avea o pisică vărgată precum un tigru bangalez. trăiau amundoi fericiți împărțind în armonie spațiul plan euclidian al unei garsoniere semimobilate și semidecomandate. pi terminase profesionala dar după ce încercase fără succes să își găsească o slujbă bună, devenise vânzător ambulant de aproape orice: lumânări, odorizante de cameră, flori, telefoane, până și fructe exotice sau droguri ușoare. pi nu avea părinți căci aceștia muriseră într-un accident de mașină atunci când acesta avea 10 ani și nici iubită nu avea, căci dragostea îi surâsese ocazional, însă se dovedise a fi știrbă și nepotrivită personalității sale complexe. dar pi își îndrăgea foarte mult pisica căci de când o găsise abandonată, mieunând speriată o poveste adevărată, aruncată de vreun netrebnic în stația de metrou din gara de nord, o luase la sânul său, o crescuse cu lapte și mai târziu cu whiskas jucându-se tot timpul cu ea, sau bucurându-se de compania ei, fie vara la iarbă verde prin parc fie în iernile geroase, lungi și grele. de ani buni pi își petrecea bună parte din zi prin piața obor iar nopțile le petrecea între iraționalitate și transcendență străduindu-se să răspundă unei probleme cunoscută încă din antichitate și nerezolvată și anume problema cuadraturii cercului (nu se poate construi cu rigla și compasul un pătrat cu arie egală cu cea a unui cerc dat). însă la un moment dat tentația (mama ei de treabă) sau poate lăcomia sau poate ciorapii rupți în călcâie precum și dorința de a ajunge o celebritate așa cum văzuse el la televizor că se întâmplase cu un tip ce vindea pește printr-o piață din anglia (un afon cu șansă de bufon la câmpia cu petrol), l-au împins pe acest tânăr brunețel din zona de sud a ferentariului, să comită un gest necugetat: braconaj în apele teritoriale ale mării negre. astfel încât, într-o noapte cu lună plină, cu marea calmă și briza ușor-ademenitoare, pi și-a pregătit sacii de rafie și plasele monofilament și după ce a vâslit o bună bucată de timp, s-a oprit gâfâind, vorbindu-i pisicii: “hai că vom supraviețui și de această dată vieții de visuri și foame” iar pisica l-a ascultat curioasă ridicându-și coada și sărind cu lăbuțele pe marginea bărcii. dar cum norocul nu are ambiție însă poate să ne facă în ambiție, s-a demonstrat că pi se afla într-un loc nepotrivit într-un moment nepotrivit căci polițiști de frontieră se aflau în misiune în acea noapte. și cum au zărit pisica au și aprins luminile și au strigat către pi să îi urmeze cu barca trasă de nava poliției până în zona eforie-sud. pi, erou al cartierului și produsul garantat 100% al unei țări socialiste, sub pretextul că se simte foarte rău, a urcat la bordul ambarcațiunii poliției, i-a ciomăgit bine pe polițiști (kill bill vol. 3 – uncut), le-a sabotat motorul navei și a fugit cu barca și cu pisica sa, tot mai în larg, până ce un sentiment de libertate l-a cuprins cu atât de multă putere încât a început să urle de plăcere. în acel moment ce o fi gândit bietul animal? s-ar fi aruncat săraca pisică din barcă, dar unde să se ducă? dar amețit cum era, pi nu a realizat că este purtat de curenți ca un fulg în bătaia vântului, și a adormit. când și-a revenit, a încercat să vâslească spre țărm însă se rătăcise, de jur-împrejur era numai întinsul de apă și cerul. au trecut 10 zile ca 100 ani de post negru iar stomacul lui pi cerea hrană și buzele sale erau crăpate de sete. pisica îl privea pe stăpânul său cu ochi blânzi în timp ce pi, cu ochi turbați, dintr-un buzunar al pantalonilor încerca cu vârful degetului mare, lama extrem de ascuțită a unui briceag. pi s-a năpustit asupra pisicii.



dacă nu mă însel s-a făcut și un film după această poveste.