sunt zile în care
literele miros a sânge iar oamenii se apropie
și se întreabă dacă e un vin roșu de viță nobilă
par să se lingă pe degete ca după consumarea unui
poem hindu saturat de endorfine și semnificații ascunse
ale ki-ului, dar doar tu știi că partea de pe care tot aștepți
să răsară soarele e partea întunecată și te învârți în jurul axei
tale căutând izbăvirea celor o mie de fețe pe care lumea te-a lăsat
să le cunoști iar realitatea le varsă precum niște clișee suprapopulate
cu lucruri inexistente

da
am să spun da
oamenii sunt lunetiști, oamenii sunt strategi desăvârșiți
oamenii sunt proprii mei demoni care caută un loc mai aproape de
inimă doar pentru a lovi mai bine, îi invit la o partidă de șah
îi invit să mute primii pionii și să coloreze tabla jocului în culori
pe care un discromat ca mine nu le-ar percepe

și am să spun iar da
am fost învins, mi-am pierdut nebunii, am sărit
ca un ponei în șotronul sorții, am lăsat straturile
unei atmosfere de vis să se rupă ca o placentă la expulzarea din lumea
Sburătorilor în iadul pământului, am lăsat oameni să poposească înlăuntru
la fel ca Armstrong pe lună să înfigă un steguleț
apoi să nu mai revină niciodată

și apoi
aducându-mi aminte de tine
înaintea soldaților și salutului lor
înaintea ridicării armelor și tragerii
focului mistuitor de inimi și de suflete
înainte să te ingrop în pace undeva adânc
într-o aripă ruptă din mine de o oarecare Ana Marilena
de un oarecare Jose sau Aldin, am să îți spun
că nu toată lumea e la fel, nu toată lumea
e ca un cub de gheață în fluxul sangvin
care ține o persoana vie, nu toată
lumea ar ține ca un talisman pe deget
un cuțit înfipt în inimă

ziua de azi
nu mai e ca o arenă romană
în care sunt învins de lipsa ta
ziua de azi e ziua în care eu am câștigat
oamenii, tu i-ai pierdut, iar animalele au rămas departe
hrănindu-se dintr-o lăcomie pe care
nu am înțeles-o niciodată