în tine
găsesc un drum de piatră cubică
un macadam pe care potcoavele zborurilor nereușite
duc spre mine, să lași teama, să-mi aduni urmele și să le așezi
în cel mai înalt vulcan al inimii tale de unde plămânul roșu al iubirii
își trage viciul

***

de ce mă cauți în toate
locurile din care lipsesc când tu îmi știi atingerile
pe de rost, mă știi ca pe un dialect egiptean în care
hieroglifele sunt acele de acupunctură
care îți liniștesc zonele marcate cu
"atenție aici sunt căderi de goluri"

m-ai lăsat să mă prind
în umerii tăi ca un masaj pe care îl plătești
în monedele singurătății, unghiile tale scrijelesc carnea nopții
ca pe un pământ din care țâșnește un petrol dens, un întuneric
în care a nins, a înghețat, două păduri din sticlă Murano
au înverzit sub poleiala subțire a vieții tale
și amintirea mea nu mai poate fi udată
ca o floare muribundă
de sângele tău cald

brațele noastre
sunt ca două cercuri de fum care nu
se întâlnesc niciodată

drumul către mine
s-a subțiat până a devenit un fir de nailon
pe care îți întinzi deșertul ale cărui sistole și diastole
fac un monolog al lipsei mele iar tu
îmi spui că tind până la infinitul orizontului
de după care visele răsar

***

iar eu
nu, nu sunt un poet de care să îți amintești
nu sunt nici măcar poet, sunt doar o încercare timidă de a scrie
care pare să prindă viață