fluturi încărunțind pe coaja clipei
trăgându-și duhul sprijiniți de un pistil

ploi năuce, scurte, coboară zmeie de hârtie
printre ramuri subțirii, abia ce dă-n mugur

planuri răsucite ca un vrej de prea mult Soare
și cel cules eu sunt în verbul greu al toamnei

respir un aer cubic, precum zahărul bunicii
și cânt a nemurire în geamul șters de spaime

priveliștea aceasta... e între lumi, cum stau...
sau între anotimpuri căzute-n malaxor

e semn că mare dor
îmi înfundă hornul minții și-a venelor traiect

un amalgam de stări confuze și contrarii sparge
fărâma de pace dobândită-n muririle frecvente

un carusel înfipt în cer și răsturnat aici
învârte albastru mărul cărui sunt vierme impetuos și demn

vreau toate anotimpurile deoadată petrecute,
și chiar în plus de-ar fi, de ajuns-ul nu-l cunosc...

când eu sunt flutur, eu și coaja
tot eu și zmeul și stropul ploii dorului etern...

între lumile multiple stau atârnat și-i răul
în binele mereu luat ca drept firesc ...banal