o pupă la sfârșit de octombrie,semn de toamnă lungă?
o brumă-i de-ajuns s-o omoare. rupe beldia de urzică și-o aduce printre flori în balcon. ultima șansă.
............................................
soarele umple balconul. privește cum fluturele își leapădă straiul agățându-se cu gheruțele,trăgându-se cu greu din crisalidă. gata. umed și ostenit stă o clipă,își întinde antenele,trompa puțin,își despăturește aripile,încearcă încheiturile într-o ușoară fâlfâire pe loc. e superb.
coada rândunicii. fluturele copilărie. se bucură pentru el. măi oare tu îți mai amintești c-ai fost omidă?
sună telefonul. trebuia să plece. deschise larg fereastra.
dacă vrei...
reveni după câteva ore. zbura dezorientat lovindu-se de geam.
încercă să-l ajute. speriat se lovi și mai rău. năucit căzu pe pervaz. părea înbătrânit cu-atâțea solzișori pierduți în
zbateri inutile. ca și noi oamenii,gândi. luă o frunză de primulă și i-o strecură sub piciorușe. îl scoate în largul de-afară. hai,frumosule,du-te. de-o fi sau nu să-ți împlinești menirea eu n-am să știu că-i prea târziu dar măcar bucură-te tu cât mai poți în zborul prin lumină...


vioi un fluture zbura în zigzag printre frunze legănate-n cădere...