în tocurile mele nu-i gust de asfalt
mâlul se agață puturos de gleznă
se încolăcește ca șarpele
până ajunge la gâtul șoricelului de câmp
ascuns în trupul acestei necunoscute
care flutură pe buze ceva tâmp
despre care unii spun că ar fi zâmbet

calcă îndârjită cum ar călca pe covorul roșu
tocurile se afundă în dragostea de viață-
mocirla în care alții își venerează bălțile
fără să vadă putrefacția nuferilor

...și fluieră
fluieră cât o țin brațele noduroase ale trestiilor
crescute să prelungească respirația
ultimului stol de păsări rămas
să elibereze câte un tril pentru fiecare dimineață
cu tălpile roase până la sânge

nimeni nu vede
nimeni nu aude

la pândă stau câteva umbre

strigătul în tocuri de treisprezece centimetri
țopăie încălțat cu sufletul meu

v-i-a-ț-ăăăă