agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3968 .



Glorioșii ani ai ratării
personals [ ]
Tită – Titus Maxus și peripețiile lui interioare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [cusino ]

2014-01-25  | [This text should be read in romana]    | 



În ziua aceea, a toamnei anului 1977, când l-am întâlnit pe Tită, botezat mai târziu, de Noica, Titus Maxus, nu bănuiam că vom petrece ani mulți împreună, că năzuințele întru cuvânt și vremurile potrivnice ne vor înfrăți! Era seară, traversam orașul, mergeam spre casă. Am fost oprit politicos de un adolescent. S-a prezentat: „Mă numesc Cârstea C. Constantin, zis Tită. Prietenii îmi mai zic și Trișcă, de la poezia lui Arghezi, pe care o recit adesea.” Mi-a spus că mă cunoaște de la ședințele cenaclului și de la Biblioteca Județeană. Știa că în vara aceea îmi apăruse o carte, prima, și m-a felicitat, după care a făcut mici observații pe marginea ei. Nu-mi mai amintesc în ce au constat observațiile, știu doar că ele mi se păreau juste. Am mers la Ceainăria din Griviței, am băut o cafea, ne-am împrietenit ușor, asta pentru că aveam multe în comun. Ba, povestindu-mi că a locuit o vreme în Golești, unde și eu locuisem cu doar câțiva ani în urmă, brusc mi-am amintit că-l văzusem pe Tită în sala de cinema, a căminului cultural – era, atunci, un puști de doar 12 ani și nu își dezlipea ochii de pânza pe care se proiectau filmele. După această întâlnire au urmat altele, și altele… Ușor, ușor, am aflat că noul meu prieten citise mult și că era dornic să poată regiza piese de teatru, să facă film și că avea proiecte literare mărețe. Deși era doar un adolescent, și ar fi trebuit să fie atras, mai mult de romanele de capă și spadă, Tită citise cărți importante, ale literaturii române și universale, luase lecții de pantomimă de la regizorul Þino Geirun, actualul director al „Teatrului Pigmalyon din Viena. Primise și lecții de regie, de la cunoscutul regizor Radu Radoslavescu, se inițiase în actorie cu Puiu Pretorian și Miki Niculescu, în cadrul Școlii Populare de Artă. Știa multe despre regizorul Eisenstein și despre contribuțiile lui regizorale, era în posesia unor copii dactilografiate, ale „Lecțiilor de regie”, scrise de Stanislavski și traduse la noi în 1955. Citise lecțiile de regie, știa pe deasupra pasaje întregi, avea păreri personale despre ele.
Protectorii lui Tită erau, atunci, Gigi Ionescu și Papa Octav Pârvulescu, precum și soții Radoslavescu. În vara aceluiași an 1977, prin mijlocirea lui Gheorghe Marcu, un prieten comun, atunci student la Institutul de Arte, Tită îl vizitase acasă, în București, pe vestitul regizor Liviu Ciulei, căruia i-a mărturisit, cu naivitățile și exagerările specifice vârstei, că vrea să-i fie ucenic într-ale regiei. Ciulei l-a privit cu seriozitate, a discutat cu adolescentul și s-a arătat foarte încântat de prestația acestuia. L-a întrebat, spre finele întâlnirii, cât mai are până la terminarea institutului de teatru. Tită îi spune regizorului adevărul - că abia terminase școala generală! Surprins, Ciulei îl îndeamnă să termine liceul și Institutul de teatru, apoi să-l caute… Am fost surprins, când mi-a povestit de întâlnirea cu Ciulei, de curajul avut și mi-am dat seama că prietenul meu, înflăcărat de țeluri înalte, voia să ardă etapele…

Ei, și din acele zile, ale toamnei lui 1977, începem lungi peripeții prin cărți, prin cafenele, prin meandrele prieteniei, prin liziera și desișul pădurilor de votcă, prin mătăsoase povești de iubire! Mai toți prietenii noștri ne însoțesc; ei sunt actori, poeți, prozatori, pictori, iubitori de literatură. Să numim câțiva: Gigi Ionesco, George Cârstea, Traian Secara, Ion F Ionescu - Esu, Gigi Marcu, Nelu Popa, Marin Tudor, Nicolae Coman, Ion Durac, Cătălin Sârboiu, Ioan Vintilă Fintiș, Gică Pantelie, Nelu Pantilie, Vasile Călinescu, Tedi Georgescu, Vasile Pieca, Liviu Bănică, Ion Popa-Neargeșeanu, Ion Popa Argeșeanu, Bebe Enăchescu, Gibanu, Marius Lăzărescu-Six, Bogdan Ezechil, Ion Roxin, Cristian Tutză, Marin Radu Ene, Dragoș Mârzan, Ion Clopoțel, Mircea Bârsilă, Costin Bărbulescu, Costel Scarlat, Valeriu Pantazi, Traian Gărduș, Costică Stroe, Dan Pană, Eliana Pană, Costică Marinescu, Octav Pârvulescu, Nona, Cicu și mulți alții.

Tită își ține cu greu zilele, găsește de muncă doar sezonier – vinde cărți la tonetă, în stradă, pe timpul verii. În lipsa unui serviciu sigur, nu se poate înscrie la cursurile serale ale vreunui liceu. În 1979, spre toamnă, îmi face o vizită acasă, și, emoționat, îmi spune că împreună cu văru-său Cătălin Sârboiu va trece granița fraudulos. Vestea îmi vine ca o lovitură, îmi dau seama că ce doi se expun unor riscuri mortale. Îl îndemn să renunțe, dar totul zadarnic; cei doi aveau totul aranjat, trebuiau să se urce clandestin pe un vapor care părăsea apele României. Înainte de plecare, îmi lasă amintire o bancnotă de o sută de lei! După câteva săptămâni, cei foi „fugari” se întorc; planul lor eșuase, omul lor de legătură i-a avertizat că nava va fi controlată minuțios. Suta de lei, pe care am scris anagrama unui cuvânt, a avut o soartă ciudată. În trei momente de neajunsuri am folosit-o, cumpărând câte ceva. De trei ori bancnota s-a întors la mine – o dată în banii unui salariu, a doua oară în plata pentru dactilografierea unei lucrări, a treia oară am reintrat în posesia ei… găsind-o pe stradă; am pus-o la păstrare într-o carte - „Cantos”, de Ezra Pound. În 1986 am pus cartea în sicriul unui prieten, care era mare iubitor al „cantos-urilor”, să-l însoțească pe Cea Lume, uitând de bancnota din ea …

Tită își reia viața de boem, după fuga eșuată, citește și recitește mult, este angajat la Palatul de Cultură. Îi citea cu patimă pe: Joyce, Proust, Ferdinand Celine , J. D. Salinger, Dinno Buzzati, Malcolm Lowry, Robert Musil, Raymond Radiguet, Saki, autorul, printre altele, a celebrei satire „Lighioane și supralighioane”. În 1983, Tită merge la Păltiniș, la filosoful Constantin Noica și îi înmânează acestuia manuscrisul unei cărți, care atunci se chema „Shambala, sau Drumul liber mijlociu”. Începuse să scrie „Shambala” încă din 1977! Scrisese fără grabă la ea; chiar eu i-am dactilografiat manuscrisul de vreo 5-6 ori - încât ajunsesem să o știu aproape pe deasupra! Până la urmă opul a fost finalizat și acum se intitulează „Povestea amintirilor sau Cele 61 de întruchipări ale realului formativ.” Este o scurtă metafizică a romanului, a prozei în general. Noica a citit cu interes cartea și și-a dat seama că are de-a face cu o proză care poate clătina experimentele textualiste din epocă, bazate pe „autenticitatea în scriitură”. Îi telefonează lui Eugen Simion și îl roagă pe acesta să-i ofere sprijin tânărului. În 1984 Tită este primit de Eugen Simion și poartă cu acesta câteva convorbiri substanțiale. Simion citește cartea și, la rându-i, este surprins de text, de inedita modalitate de a aborda proza și de a o scrie. Nu s-a putut face nici un demers în vederea publicării manuscrisului – era o vreme când disputa dintre protocroniști și postmoderniști agasa „forurile culturale”. Probabil că discuțiile purtate de cei doi vor fi relatate pe larg, cândva, de Tită. Urmează a doua și ultima întâlnire cu Noica, prilej cu care acesta îl roagă să-și ia un pseudonim literar, chiar „îl botează”pe loc: Titus Maxus! Anii trec, Tită termină cursurile unui liceu, scrie total dezinteresat de actul publicării, cu toate că după 1990 înființează o editură a lui. Preferă să-i ajute pe alții să debuteze cu carte, etc. Urmează cursurile facultății de filosofie, a Universității Spiru Haret, și anul acesta le va încheia. Din 1977 și până acum, Titus a scris și are în formă finală 9 cărți. Este un tur de forță care va surprinde mult lumea literară, chiar dacă, oficial, aceasta cu siguranță va încerca să-l ignore. Acum trei ani, Titus merge pentru a doua oară la Liviu Ciulei, după 31 de ani! Acesta îl recunoaște, după o sumară reamintire a primei vizite. Ciulei este surprins, ba, se arată încântat că Tită a ales filosofia, îl întreabă dacă mai este interesat de teatru și se oferă să-l recomande regizorului…Þino Geirun, la Viena. Tită îi spune de lecțiile de pantomimă, pe care le-a primit de la Geirun. Ciulei este uimit de cum se închide, uneori, cercul, în viață ! Ce au mai pus la cale cei doi rămâne o viitoare surpriză! Iată, acum, lista cărților semnate de Titus Maxus, aflate aproape sub tipar: 1 - „Povestea amintirilor, sau 61 de întruchipări ale realului formativ”; 2 -„Buchii”, subintitulată „Mica poetică”, poezie; 3 - „Curvă dulce cu mărgăritărel de mai”, poezie în stil clasic. Așa cum bine se vede, titlul cărții este un vers celebru, al lui Arghezi, din poezia „Tinca”; 4 - „Poemele de mătase”; 5 -101-102, 105-106”, poeme despre cele două războaie de cucerire a Daciei de către romani, o viziune lirică insolită despre începutul etnogenezei; 6 - „Îmbrățișarea lui Noica”, care-i poveste celor două întâlniri cu filosoful; 7 - „Ce este aceasta?”, carte de filozofie; 8 - „Despre îndepărtatele ținuturi ale minții”, filosofie; 9 - „Raziel”, tot filosofie. Raziel este un arhanghel legat de mistere. El i-a dat omului cunoașterea în întregul ei. Se pare că omul a pierdut această cunoaștere; la vremea lui, însuși Pitagora ar fi spus: „Ce știm noi sunt cioburi din marele vas al întregii cunoașteri”.

Vom încheia cu un fragment din „Povestea amintirilor”, o carte începută acum 34 de ani și pe care Noica a primit-o cu speranță, ca pe ceva venit din viitor. Deci, un scurt fragment din „Întruchiparea I”, sau „Ceea ce precede începutul”:
„Orașul era gol. Mai gol decât dacă n-ar fi existat. Înaintam ca și cum aș fi mers la înmormântarea acelei dimineți, oprindu-mă din când în când și ascultând atent, de parcă drumul, la ora aceea un șarpe lung, adormit încă și pustiu, ar fi început dintr-o dată, în taină, să-mi povestească ceva”.

Nu pot să nu-mi pun întrebarea: Cum vor fi primite cele nouă cărți ale lui Titus Maxus ? Cine poate ști… Ceva, însă, mă face să cred că recomandările celor doi, Noica și Eugen Simion, vor fi motive fie pentru fulgere surprinzătoare, fie pentru așternerea unei liniști disprețuitoare…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!