flori uscate
înșirate de-a lungul aleii
mi-e sufletul absent
în căldura toridă
lumânarea arde mută
o lume prin vată
distantă
își stinge ecourile în osul sternului
nu simt vibrația
nu aud sunetul
nimic
aerul cade direct în creștetul capului
mă înșurubez cu încăpățânare
în pământul reavăn
de curând reavăn
și aștept să simt
cum cresc în mine cărbunii