1.Vrem să înlocuim o existență precară, incompletă și problematică, ce desfide divinul și se târâie prin tina vâscoasă, ancorată într-un concret absurd, cu o viață perenă, străbătută de ideea de om absolut.

2.Omul absolut este orientat înspre ascendent, cu spiritul sistem de referință, ce dislocă absurdul, ale cărui structuri zgrunțuroase sunt înlocuite cu divin.

3.Omul relativ coboară înspre descendent, cu instinctele busolă ce indică anormalitatea, cu absurdul și anomaliile așezate în straturi succesive peste sufletul devenit otreapă.

4.Abisul creat de despărțire îl umplem cu regrete, care înlocuiesc seninul cu o negură prin care rătăcim bulversați, răvășiți, copleșiți și debusolați.

5.Dacă ne-am extinde fiindul în necuprinsul prin care se mișcă nebuloase, praf cosmic, atomi și materie, lumea ar avea similitudini cu o stea.

6.Dacă ne-am amplifica și multiplica dimensiunile existențiale, ne-am ridica deasupra zeilor și toate stările sufletești ar căpăta amplitudini nebănuite.

7.Poeții care fac din valoare talisman și fetiș, respiră cuvinte profunde cu ușurința cu care respiră aer, iar fecunditatea ideilor impulsionează travaliul spiritual.

8.Pentru poeți, clopotul de cristal al vieții scoate sunete eufonice, care reverberează sublim în camerele sinelui.

9.Iubirea trăită ca o regăsire și reinterpretare a elanurilor juvenile, chiar dacă străbate maturitatea, încarcă memoria cu vizualizările fanteziilor într-o minte ce uită ceea ce este derizoriu, insignifiant, artificial și superficial.

10.Trufia crește din orgoliu, vanitate și ambiție, iar eul intoxicat cu trufie manevrează viața astfel încât să impună celor cu care vine în contact legile dure, create cu scopul de a supune oamenii slabi și neputincioși.