altă explicație nu găsești:
nu există zile bune sau proaste
doar tîmplari care nu au nimerit lemnul crucii
iar ca să iubești oamenii chiar dacă pleacă
e ca și cum ai ventila mecanic
un serafim în comă hepatică



astăzi am să-ți vorbesc despre mine
ca despre unul care a fost
nu mi se pare corect să-ți duci zilele
fără să știi cît timp ți s-a dat
apoi să te judece alții
dumnezeu sau aproapele
că ai fi putut face mai mult



uneori simt aerul cu intră în piept poticnit
ca sicriul bunicii lovindu-se de pereții
unei gropi înghețate
atunci îmi vine să-mi jupuiesc pielea
și așa numai fibră și os
numai nervuri și pulsații
să merg de nebun unde văd cu ochii
să mă opresc doar atunci cînd m-au uitat toți
s-o iau de la capăt
ca diacon
sau armurier ucenic



de la o vreme
în mine și-a făcut loc o durere care nu se dă dusă
ca o ploaie măruntă
sîcîitoare
pe tabla unui autobuz londonez
mă plimb dintr-un perete într-altul al camerei
mă gîndesc la viețile altora
apoi la viețile mele
mă întreb dacă ei sînt mai buni sau au făcut mai mult
noaptea cînd pun capul în pernă
simt cum patul se clatină
ca un tren prin halte necunoscute
îmi spun că ori am probleme de echilibru
ori am înclinat din greșeală balanța pămîntului
cînd mi-am îngropat în grabă talantul



mai cred că nu e bine
să țin oamenii lîngă mine
e ca și cum m-aș obișnui să trăiesc
cu durerea aceasta care mă roade
iar dacă m-aș trezi într-o zi vindecat
n-aș ști cum s-o iau de la capăt



acum visul meu preferat
e sfîrșitul de iarnă în hisingen
și o femeie cu trupul puternic ca o caroserie de volvo
dacă nu mă voi trezi mîine îmi spun
doamne tu știi cine sunt și care mi-e locul
orice mi-ai da sînt convins că mi se cuvine
regret doar că n-am spus nimic memorabil
că nu am o fotografie generică
și că n-o să mă pot arăta în vis
idioților care vor specula că am avut premoniții
să le șoptesc
dixi et salvavi animam meam