Iubesc toamne și culori, atingerea frunzelor, dar mai presus de tot și toate, gândul sufletului tău, iubita mea cu părul arămiu.
- „Închid ochii și simt fericirea, omul meu cu suflet de aur…!”
E vocea ta. Întind mâna și ating visul real. Degetele se pornesc în căutarea sensului pe care l-au găsit în secunda celestă a tăcerilor de la izvorul nesătul de sete.
- „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi te-a dat…!”
Din nou, vocea ta. Mâna oprește o singură frunză, este sub forma unei îmbrățișări, precum o hartă în palma destinului nostru. În calendarul toamnei, aici, acolo, departe, aproape, tu și eu.