agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4517 .



Cronici. Însemnări din cămașa de forță
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [grupex_2007srl ]

2016-07-20  | [This text should be read in romana]    | 



La etaj, sunt cei tăcuți. Dacă taci îndelung, ai figura unui om înțelept. E curat. Așternuturile sunt strânse, deși e puțin trecut de ora 8:00. Ferestrele sunt deschise. Larg. Au gratii. Se aud, pe fundal, tacâmuri lovind în vase. Înțelegem că se servește micul-dejun. Dar asta la parter. Nu sunt svastici pe pereți. Nici cifre. Nici cruci. Nici alte însemne ciudate. Nu scrie nicăieri când va veni sfârșitul lumii. Sau Iisus. Nu se aud strigăte. Și nimeni nu are privirea încărcată de furie. E un fel de pace care sperie.

Conștientizezi că liniștea e dată nu de starea de mulțumire a pacienților, de faptul că au reușit, în cele din urmă, să se înțeleagă pe ei înșiși și să ajungă la un echilibru interior. În cabinetul doctorului Florin Țucudean, care a fost de gardă peste noapte, găsești motivele acestei acalmii. Zyprexa 10 mg, pulbere pentru soluție injectabilă, cunoscută uzual drept Olanzapină, Leponex, Haloperidol Richter, un antipsihotic judecat greșit, câtă vreme acesta este folosit și ca profilaxie și tratament de linia a doua în cazul efectelor secundare ale chimioterapiei, spre exemplu, Levomepromazin, pe scurt, Levo, Clopixol, cu substanță activă diclorhidatul de zuclopentixol, utilizat în tratamentul schizofreniei și altor psihoze înrudite, Risperidonă, Tiaprida, pentru alcoolicii agresivi. Urmează benzodiazepinele, anxioliticele, mai precis, astea tratează frica, frica interioară, de la Diazepam, botezat și Valium, luat cu pumnul, prin anii 80, inclusiv de vedetele de la Hollywood, Medazepam, ca să-ți dispară nodul din gât, în fond medicamente extrem de ieftine la acest moment și nu știm cât de eficiente câtă vreme la modă este să iei, înainte de culcare, câte un Sedatif PC, cu fabrica pe 2 avenue de l'Ouest Lyonnais, 69510 Messimy, Franța, bun pentru fetele mari extrem de sensibile și extrem de îndrăgostite, dar care măcar nu dă dependență, ca în cazul medicamentelor cu substanță activă alprazolam, luate pentru atacurile de panică, în depresia de tip nevrotic.

Spitalul are două pavilioane. Alte două sunt nefolosite. Pe medie, sunt internați 100 de pacienți, ne explică doctorul Florian Țucudean. Majoritatea sunt cazuri sociale. E o secție de acuți, împărțită în două, bărbați și femei, cu un total de 90 de paturi. La fel se întâmplă și pe secția de cronici, dar care are numai 50 de locuri. Peste drum, e o altă secție, ceva mai mică, pentru nevroze. Pentru bacovieni. O zi obișnuită are niște repere, însemnând orele de masă, tratament, apoi orele de vizită. Mulți dintre pacienți sunt uitați de familii. Sunt abandonați. Se tratează schizofrenia și tulburările înrudite. Se tratează depresia. Tulburările de personalitate. Iar doctorul Țucudean, oarecum doct, ne explică, în linii mari, formele de depresie. Sunt și cele grave, endogene, care pleacă dinăuntru. Rotunjește cuvântul dinăuntru atunci când îl rostește. Toți purtăm pe dedesubt forma asta de depresie. Cele endogene sunt mai aproape de o boală psihică autentică. A ajuns în satul Săpunari, după ce a trecut pe la Spitalul Militar Central din București. Aici profesează de mai bine de 6 ani. Nu ne dăm seama de ce, dar are figura unui om resemnat. Învins. Îi spunem că e o mare diferență între un doctor care tratează infecția unei unghii și un doctor care tratează dezechilibrul psihic. Dizarmoniile care macină pe sub piele. Pe sub carne. În fond, judecând în ansamblu, este nu atât un doctor psihiatru, cât un doctor de suflete. Cele mai multe dintre ele extrem de chinuite.

Impactul emoțional este extrem de puternic. La etaj, la 2, pe secția de cronici, aruncăm un ochi, în fugă, prin ușa deschisă de la grupul sanitar. Nu e nimic ieșit din comun. Nimic care să sperie, nimic care să stârnească interesul. E un grup sanitar ca oricare altul. Nici murdar, nici strălucind de parcă ar fi fost frecat cu Ajax Flora Fiesta. Saloanele au, în general, câte 4 paturi. Pereții sunt placați cu faianță albă. Sunt și rezerve. Sunt dotate cu televizoare color. Ceilalți pacienți, mai puțin norocoși, pot urmări programele direct pe hol. Iar holul îți dă impresia unui vacuum. E o idee preconcepută faptul că balamucul nu e altceva decât un loc de pierzanie. Dacă pușcăria e un loc unde sunt închise trupuri, atunci balamucul e un loc unde stau zăbrelite sufletele. Cu anii. Cu zecile de ani. Ne uităm la ea, nu are mai multe de 1,30 metri. Un suflet într-un boț de oase și carne. Are cocoașă de ambele părți, și în față, și în spate. Pe scurt, însoțitorul nostru ne povestește mica ei istorie. Are oligofrenie. Și riduri. În spital e de din 1976. Nu are unde să plece. Nu are pe nimeni. Ne face semne disperate, oarecum șmecherești, să-i dăm bani. Într-un salon, un bătrân este cufundat în propria-i minte. E sedat. Lângă pat, are un cadru pentru paralitici. Un tânăr, conștient de prezența noastră, ne salută. Bună-ziua. Apoi întoarce capul spre fereastra zăbrelită și privește acolo, într-un punct fix.

Secția e aproape goală. Cum spune doctorul Țucudean, e o oră la care pacienții zburdă prin curte. Se strâng toți numai când e timpul pentru administrarea tratamentului. Nimeni nu stă încuiat, legat, prins în lanțuri sau în cămașă de forță. Nu vedem nici camera aia cu pereții tapetați cu burete. Azi, nici nu se mai folosește așa ceva. Asta facem, încercăm să-i lăsăm să umble. Iar curtea este foarte mare. Cât un stadion. Cât două stadioane. O vizităm în treacăt. Mariana, tânără, țigăncușă, încearcă să facă rost de bani, spune că vrea să bea o cafea. Îi cere doctorului o bancnotă de 1 leu. Apoi încearcă și cu una dintre asistente, de această dată motivându-și cererea prin faptul că vrea să-și cumpere salam. Nu are de unde. La chioșcul de lângă spital, la vânzare există pâine, niște borcane cu bulion și câteva perechi de papuci. Nouă ne spune altceva. Vrea să-și ia tampoane. În schimbul banilor, ne propune să mergem într-un boschet, are ea un loc al ei, secret, extrem de secret. Mergem acolo și facem ce vrei tu. Și ne zâmbește. Cei de-aici, nu au nici o formă de venit. În cazul externărilor, deseori medicii se văd nevoiți să le dea bani pentru transport. Asta spun, mă externați, dar eu cu ce plec acasă? În plus, nu sunt asigurați, iar asta duce la un lanț continuu de slăbiciuni: fără asigurare, nu au acces la medicamente, în sistem ambulatoriu. Iar fără medicație, mai devreme sau mai târziu, pacienții cronici ajung tot la etajul 2, unde ferestrele sunt larg deschise. Și zăbrelite.

Doctorul Țucudean e de acord cu noi că, de-a lungul vieții, poți fi tulburat în mai multe feluri, de mai multe ori. În fapt, și dragostea este tot un fel de tulburare psihotică. Un fel de scurtă nebunie. A trecut și el prin așa ceva. Recunoaște fără să clipească: Sunt dovada vie că așa este! Așa ceva trăiești o perioadă limitată. Din păcate. Și zâmbește: E starea aia când îți pierzi un pic controlul. Îți dă un curaj de natură pozitivă. Dar satisfacțiile, la nivelul acestei profesii, într-un asemenea cadru, sunt rare. Extrem de rare. Spitalul este pe o cale secundară, pe un drum județean care leagă comuna Lehliu-Sat, din județul Călărași, de comuna Anxintele, din județul Ialomița. E câmpie de jur-împrejur, cât vezi cu ochii. Iar acum, în plină vară, e și extrem de multă lumină. Satisfacția unui doctor psihiatru, într-un astfel de spital, e dată de faptul că există pacienți care nu se mai întorc, reușind să țină boala sub control, prin administrarea tratamentului la domiciliu. M-a sunat o mamă, am avut un caz, băiatul acesteia nu a mai venit la noi de doi ani. M-am chinuit cu el. Nu lua tratament, nu lua nimica. Mă certa, mă bătea, mă gonea. Acum e bine, e acasă. Satisfacție mai mare nu-ți trebuie... Iar satisfacția, cota de automulțumire, de fericire, până la urmă, e dată de nivelul de serotonină din creier. S-au inventat medicamente care pot crește nivelul acesteia. Care pot stimula secreția de serotonină. Te pot face fericit fără să fii. Sertralina, din Zoloft, escitalopram, din Cipralex, maleat de fluvoxamină, din Fevarin.

O discuție, la nivel teoretic, cu medicul șef, doctorița Simona Trifu, e o încântare. Încă nu are 45 de ani, se laudă cu 4 copii și arată, totuși, formidabil. Și chiar e extrem de frumoasă atunci când vorbește, când înțelegi că profesia, în cazul ei, nu a fost o alegere întâmplătoare. Predă și la Universitatea din București. Scrie versuri delicate. Rogu-te, Doamne, dă-mi hrană în taină, / vin fiert și prune uscate / în podul cu vise al casei, / acolo unde iedera se încumetă să se suie în vara tardivă. Vorbește cald, ca și când te-ar mângâia direct pe inimă. Ne spune că între doctor și pacient se creează punți nevăzute, în termeni de specialitate așa ceva se numește transfer de afectivitate. Într-adevăr, un pacient poate să transfere asupra medicului psihiatru toate trăirile lui emoționale. Și pozitive, dar și negative. Iși știe pacienții nu altfel decât cu emoțiile pe tavă. Un astfel de medic, mereu pe drumuri, mereu navetist, exilat într-un astfel de mediu, în mijlocul pustietății, cu tot cu sporuri, câștigă undeva la 900 de euro. Simona Trifu ne explică: Cine-și alege meseria asta, dacă o faci realmente din suflet, motivația financiară nu e printre primele. Cumva știi cam la ce drum te înhami. Și deschide un dosar de observație clinică. E gros cât unul de urmărire penală. Ne citește apăsat în ce constă motivarea unui doctor psihiatru. 10.04.2015. D-nei Dr. Mai sunt două zile, Paștele a sosit! / Eu ca pacient, vă doresc tot ce v-ați dorit,/ SÃNÃTATE, FERICIRE și un "IERURE" sănătos, / Pentru întreaga familie dar și pentru cei de jos. Textul e scris de o învățătoare. Tulburată.

Cum e doctorița Trifu, din perspectiva pacienților? Simplu! Are tactul necesar și răbdarea necesară, / Mă-nțelege și m-ascultă și are răbdare multă / Și la vizită-a venit (ora 11:), dânsa blând mi-a vorbit, / E frumoasă și desteaptă, multe calități, dar și cea interioară este... NU DISPREȚ Nivelul de tulburări psihice a evoluat. Nu-l mai întâlnești pe Ceaușescu. Nici pe Napoleon. Nici pe Alexandru cel Mare. Nici măcar pe Ana Karenina. Pe cea din urmă, medicul șef de la Spitalul de Psihiatrie Săpunari a întâlnit-o în ultima ecranizare din 2012, cu Keira Knightley în rolul principal, în regia lui Joe Wright: Realmente pare că în momentul sinuciderii, ea a făcut o stare crepusculară. Ca să poată să comită gestul sinuciderii, din film reiese că ea era cu un senzitivism și o sensibilitate maximă și că ea a comis gestul sinuciderii, adică să poți să te sinucizi trebuie să ai o modificare a câmpului de conștiență pe care ți-o induci cu o forță psihotică, să poți să comiți gestul. În cazul personajelor istorice, ni se explică, avem de-a face cu dizarmonii grave de personalitate. Nu pot fi reparate cu medicamente. Dizarmoniile de personalitate grave, cu funcționare cvasiconstant modificată pe durata vieții, mai rar ajung în psihiatrie. Ceea ce e mai prost! Sunt undeva la marginea societății sau dacă li se dă cale liberă să ajungă în vârf...

E un loc care incită. Spitalul ascunde drame neștiute. Închipuite sau nu. Mai mari sau mai mici, dar cine stă să le cuantifice intensitatea? Pe-afară, țigările se fumează până la unghie. Se trage din ele până când îți arzi degetele. Până când nicotina se depune în straturi, pe piele. Și totul se face privind undeva, într-un punct fix, știut doar de tine. Nu contează că pantalonii de pijama sunt trași cu mult sub coapse. Nu contează că starea de conștiență îți este cu mult diminuată și că tot ceea ce faci, faci mecanic. Plecăm cu impresia că totul se află într-o permanentă stare crepusculară, într-o zonă crepusculară, unde doctorii, mai înainte de toate, sunt niște oameni extrem de nefericiți, ajungând, la un moment dat, să se identifice cu proprii pacienți.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!