apărăm un tranșeu
de cine, nici noi nu știm prea bine
că nici un dușman nu se-arată la față
în fiecare dimineață, comandantul ne spune:
”inamicul poate veni din est sau din vest,
din nord sau din sud, să fiți mereu pregătiți!”
noi nu știm prea bine ce-nseamnă să fim pregătiți
ținem aproape carabinele cu care au luptat
părinții, bunicii și străbunicii noștri
vechi și scrijelite dar pe care le lustruim zilnic
în lipsă de altă ocupație...
în tranșeu zilele și noțile trec în liniște
soarele ne luminează doar la amiază
oglindindu-se în bălțile tulburi de pe fund
în rest, dimineața luminează doar cei cîțiva maci
de pe buza de răsărit iar în amurg
cele cîteva flori galbene
de pe buza de apus...
în tranșeu trăim fără griji
asemeni gîndacilor negri care ies din malul clisos
și broaștelor ce cîntă în bălțile tulburi de la picioare
privim mereu cerul pe care ziua și noaptea
trec avioanele nu știm cui... ale noastre-or fi?
ori ale inamicilor noștri, cine-or fi?...
mai rău e cînd vine furtuna și bubuie
tunetele de parcă ar fi tunurile dușmane
iar ploaia ne udă pînă la piele că n-avem
nici un acoperiș deasupra capului
doar căștile de metal sub care ne ascundem țigările
ca să nu așteptăm apoi cîte-o zi întreagă cu soare să se usuce
altfel, în tranșeu e bine....