agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 7647 .



întoarcerea acasă
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emmagreceanu ]

2017-09-15  | [This text should be read in romana]    | 



Ce țin minte din România? Intrarea în țară încă pe întuneric, răsăritul timid al soarelui de după dealuri, câmpuri nesfîrșite de floarea-soarelui cu pălăriile în jos, restaurantul unde ne-am oprit să mâncăm, gustul cărnii, al roșiilor și al castraveților, o gură de apă și-o privire aruncată în fugă munților de lângă Brașov înveliți într-o ceață albăstruie, căutarea entuziastă a localității unde am locuit când eram copii și mama fugea după noi pe o cărare largă și curată care nu mai e. Erau blocuri cu multe geamuri, multe vieți laolaltă.

Mai țin minte casele săsești cu acoperișurile lor impunătoare, văzute între reprize de somn, printr-un geam prăfuit, durerea de picioare și apetitul excesiv pentru tobă de casă, lapte, sana și crap, străzile inundate de mașini, parcările improvizate lîngă ușa blocului, țin minte fumul tras dintr-o țigară cu coatele sprijinite pe geamul unui apartament la etajul șapte când soarele apunea după un deal, roșu, incredibil de rotund și roșu, în timp ce dintr-un apartament vecin răsuna vocea unei femei strigând că așa nu se mai poate, el trebuia să iasă afară, că se va descurca singură, dai în mine, dai în mine, întreba ea nedumerită, nu îndrăzneam nici să mă uit de unde vine sunetul, priveam înainte prin fumul care se ridica de la o casă din mahala, priveam înainte și spuneam:
Acolo e Brodoc, mai sus e Bălteni, lângă el, după un deal și-o vale, e Sauca, acolo sunt oasele bunicilor mei și mai departe e Chetrești, unde am fost cu bunicul într-o vară, îmbrăcată în rochie de in cu broderii pe piept, o rochie galbenă cu cusături sub sînii pe care nu-i aveam, care se umfla în vânt și mai ales cînd săream de pe un dâmb pe altul, și-mi aminteam, trăgând aspru din țigară, casele străvechi din acel sat din fundul lumii, cu acoperișuri de stuf și temelii de piatră.

Ce mai țin minte din România? Pașii pe alei acoperite de frunze căzute din coroanele bogate ale altor copaci decât cei știuți timp de șapte ani, magazinele mici de la scara blocurilor, tricourile în dungi ale bărbaților și pantalonii de toamnă, din stofă maro sau neagră, mîinile încrucișate peste piept și femei cărând sacoșe de plastic, fetițe cu cozi lungi gonind pe trotinete, „ mi-ai luat mințile de tot, o, da, o, da...” melodie obsedantă țâșnind de pe geamurile mașinilor în mers, răcoarea dimineții, patru lei cafeaua, un leuț pentru o pâine dat zilnic aceluiași cerșetor, bună cafeaua, dar fără amintirea cafelei dinainte, prăjiturile da, copacabana și poiana neagră...
Þin minte lacrimile care mi-au țâșnit din ochi în văzul lumii când am intrat în piață unde mirosurile m-au luat prin surprindere, vorbitul romînește, moldovenește și râsul senin al fiului meu m-au amuțit, țăranii cu șorțurile lor, cu mîinile bătătorite, cu dinții auriți, cu pepeni, ardei, roșii, vinete, struguri de acolo sau de dincolo, murmurul vocilor lor, așa era și înainte, cum era înainte, de ce nu simțeam familiaritate?

Ce țin minte din România, mă întreb confuză de cîteva zile, toate, de cînd m-am întors, bând o cafea la barul meu, ce țin minte și unde e patima, Doamne?
Unde e patima mea pentru a spune ce văd și ce simt, unde e tremuriciul, emoția, sentimentul de acasă atunci când calci pe pămînt natal?
Toate îngropate în grija pentru condus pe o stradă dinafara orașului nemarcată și plină de gropi, cârpită ca din joacă de niște oameni mari cu minți de copii?
Dar strada era superb mărginită de plopi subțiri și înalți, cerul era de un albastru pur și norii ca niște scame, dealurile se revărsau spre noi, zilele au fost toate senine, de ce să nu fi simțit patimă?
De ce mi-au tremurat mâinile și toate pozele au ieșit blurate, de ce am urcat dealul cu sufletul la gură, m-am așezat în iarbă să simt pământul cum mă cuprinde și dacă am simțit, de ce nu m-am liniștit? De ce n-am plîns la mormîntul mamei și nu m-am lăsat copleșită acolo, măcar o clipă de realitatea că e ea, e chiar ea, la cîțiva zeci de metri sub pămînt și dacă m-aș întinde, am fi aproape cu adevărat una de cealaltă din nou, după șapte ani?
Am preferat să-mi aprind țigara și să-l întreb pe tata una-alta, despre străbunici și alți oameni morți, să mă uit printre ramurile salcâmilor la cer, ca și cum, aș fi putut spune că totul e normal, sunt acasă, mamă, mereu am fost...
Am plecat tot pe întuneric, am zăcut apatică ore întregi cu ochii pe geamul mașinii, a venit dimineața și s-a lăsat seara iar eu, în ritmurile unor melodii oarecare murmurate, m-am îndepărtat secundă cu secundă, ceas cu ceas, kilometru cu kilometru de tot ceea ce credeam că sunt. În Slovenia era ceață, prin ea neoanele trimiteau fascilole ireale, totul era străin, aerul era străin, un cer alburiu fără stele, unde să-ți arunci ochii și să-ți trimiți rugăciunile?
Nu știu cum să închei, nu știu nici de ce am scris, sigur nu pentru a nu uita. Nu poți uita, dacă nu simți ceva. Ce să uit?
E ca și cum s-a stricat ceva esențial în mine. Ca și cum am pierdut un organ vital, ce anume te face să simți, cînd simți? Memoria sau sufletul? Pe care dintre ele le-am pierdut?
Mă consolez cu ideea că am fost pe fugă, constrînsă de timp, că mă voi întoarce curând și de dimi până seara voi umbla pe străzi și pe dealuri.
Undeva, într-un peisaj sau într-un suflu de vânt, în culoarea cerului sau inspirând un miros, cățărându-mă pe dealuri sau cutreierînd străzile orașelor, oriunde, când timpul va fi cel just, voi simți din nou acea moliciune în piept, nodul din gît, furnicături în stomac și senzația că ceea ce iubești poate încăpea într-o singură gură de aer inspirat și poate rezista veșnic într-o singură privire.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!