agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2869 .



Amintiri, de la Fundeni
personals [ ]
Fragment IV

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ika ]

2018-02-14  | [This text should be read in romana]    | 



IV

Acum, vă prezint colegele mele de suferință:
Doamna O, era o văduvă frumoasă din Bistrița Năsăud, profesoară de limbi străine în Cluj și mama unui singur băiat, după cum ne povestise. Femeie trecută de prima tinerețe, fiică de bogătași, era răsfățata salonului și stătea pe patul de lângă geam, pe partea dreaptă a ușii de la intrare. Nu dau numele întreg nimănui, ca să nu compromit persoanele despre care vă povestesc. În fiecare seară și dimineață se îndușa, se cremuia pe față, pe mâini, pe picioare, apoi își despletea părul blond, legat noaptea într-o coadă lungă, până la fund, nefiresc de groasă, pe care atunci când îl peria, toate femeile din salon o devoram din priviri. Era frumoasă, ca o pictură de-a lui Fernand Toussai și visul oricărui bărbat pretențios, după părerea mea de acum. Doamna O, avea șaptesprezece operații de tot felul și urma a optsprezecea, la inimă. Era cobaiul doctorilor și ea se lăsa cu încredere oarbă pe mâna lor fermecată. Dar o întâmplare memorabilă îi schimbase viața și o făcuse să creadă cu disperare în farmece, deși era o femeie cultă.
-Fetelor! Ni se adresă ea într-o seară, celor din salon, să vă spun ce mi s-a întâmplat cu ani în urmă și apoi să-mi spuneți părerea voastră.
- Într-una din zile luasem troleibuzul să mă duc la cursuri, pentru că așa cum v-am mai spus, sunt profesoară. Mă postasem aproape de șofer, fără să mă așez pe scaun, când la stația următoare urcaseră în troleibuz două țigănci de vârste diferite, care se opriseră lângă mine. Cea mai bătrână mă privi lung, sfidător pot să spun, gata să mă deoache și pe un ton patetic îmi spuse credibil:
-Doamnă frumoasă! Coboară imediat, la prima stație și du-te înapoi acasă, că soțul dumitale a murit, acum de câteva minunte. Atât de convingător, mi-a spus acel lucru, că eu am muțit ca și călătorii din jurul meu și am coborât ca hipnotizată la următoarea stație.
-Nu mai rețin, cum am ajuns acasă, așa eram de tulburată de vorbele ecelei femei, cert este că pe femeia de serviciu a casei am găsit-o plângând în hohote, în ușa de la întrare, unde mă aștepta, spunându-mi printre lacrimi și suspine:
-Doamna O, soțul dumneavoastră, a făcut infarct, după ce a-ți plecat de acasă, către școală și a murit.
-Fetelor, în acel moment, am crezut că mi-a căzut tavanul casei în cap.
- De unde știau țigăncile acest lucru ? Cum s-a întâmplat totul? Că soțul meu era sănătos tun, după câte știam, nici în ziua de astăzi nu îmi pot explica. Dar trebuie să vă spun, că înainte de decesul soțului meu, cu câteva zile inainte, o persoană necunoscută îi dăduse servitoarei mele un pachețel foarte frumos, pentru mine, dar fără numele destinatarului pe el. Femeia s-a mirat și apoi l-a luat.
-Doamna O, se vede treaba, că aveți un mare admirator râse ea cu subînțeles, înmânându-mi frumosul pachețel, ambalat sigur de o mână profesionistă.
Femeia, aștepta ca și mine să desfac cadoul primit. Îl desfăcusem plină de curozitate, în mare grabă. Dar când văzusem conținutul, am râmas șocată pentru toată ziua. Auzisem eu de farmece, printre babele satului unde m-am născut, dar nu credeam o iotă din poveștile lor, iar acum, ce mi se întâmpla mie și de ce ? În pachet erau oase vechi, dinți stricați, păr de animal, un piepten vechi și câteva ace, câteva cioburi de sticlă spartă și niște buruieni uscate. Servitoarea mea își făcuse imediat sfânta cruce la vederea celor înșirate, eu la fel și în uimirea mea căutam pe moment o explicație. Cine îndrăznea să își bătea joc de mine în asemenea hal, în timp ce femeia de lângă mine îmi spusese pe un ton grav, să las totul și să mă duc la o biserică imediat, ca să vorbesc cu un preot.
- Nu-i bine, doamna O, nu-i bine deloc !
- Aveți grijă să nu pățiți ceva rău, ăsta nu-i lucru curat ! Dar unde, să mă duc, după stupida întâmplare ? Când eu aveam ore la școală cu copiii. Le-am povestit și colegilor pățania mea, lăsându-i pe gânduri și cu o mie de presupuneri, referitoare poate, la părinții unui elev nemulțumit de rezultatele la invățătura de la orele mele.Dar erau doar presupuneri. După decesul soțului meu, am început să gândesc altfel. Iar colegii mei nu mai aveau cuvânte la purtător.
-Ce ziceți? Există farmece sau nu? Cine poate să-mi dea un răspuns?
- Așa că, dragele mele, de atunci nu m-am recăsătorit, am pe băiatul meu, singurul copil, alături de mine și uite așa îmi petrec timpul ca o vedetă, umblând prin spitale, ca fantomele care bântuiesc castele părăsite.
În salon, când doamna O, povestea despre această întâmplare, era o liniște de mormânt, iar noi, ascultătoarele, muțisem cu totul auzind cele întâmplate. Poate vă întrebați, de ce vă povestesc toate acestea și pe cele ce vor urma? Vreau să vă arăt, cât de sincer se spovedesc femeile unele altora în spitale, pentru că odată externate știu că nu se mai întâlnesc niciodată. Și așa ne ușurăm sufletul, mai învățam una de la alta lucruri neștiute, iar timpul trece ca gândul, uitând de alte suferințe, dacă subiectele de viață erau incitante. Lângă doamna O, avea patul o profesoară de Geografie din Brașov, care venise cu fetița ei de patru anișori pentru operație. Deși fetița ei avea același diagnostic ca și mine, nu necesita proteză specială, de care eu aveam neaparată nevoie, așa cum aflasem mai târziu. Interesant este că profesoarei nu i-am reținut numele, deși mă mândresc cu o memorie foarte bună. Profesoara de Geografie era o brunetă firavă, tunsă scurt, cu o fire tăcută și cu ochi mari negri și patetici, care dacă te priveau după scurt timp aveai dureri de cap. Nu prea vorbea cu noi, decât cu fetița ei căruia îi citea povești toată ziua și o punea ulterior să le redea așa cum știa ea. Eram uimite ce capacitate de memorare avea micuța, se vedea clar că se ocupa insistent de educația ei. Am dedus, că doamna era o fină ascultătoare, dar care avea întodeauna replicile la purtător, pentru toate subiectele noastre dezbătute în salon.
Pe fața femeii se citea o suferință profundă, care încerca să o mascheze, dar și o umbră de răutate, pot spune, că nu era agreată de nimeni. Am aflat din puținele discuții, că soțul ei, antrenor de dansuri populare, plecase cu ansamblul lui peste graniță și ei îi era frică, că nu se mai întoarce, de aceea era îngândurată în toate zilele, cât a stat cu noi, dar plecase repede, mutată în alt salon spre fericirea nostră a cârcotașelor. Pe patul de lângă ușă în partea dreaptă a salonului, venise o urgență. Era vorba de mama a unor actori din București, care își motivau lipsa vizitelor, că aveau filmări la Buftea și soție de colonel în rezervă, care paralizase într-o stație, așteptând tranvaiul. Până să intre în operație, ca să-i scoată cheagurile de sânge de pe arterele picioarelor, femeia se rugă cu disperare de toții doctorii să nu-i amputeze picioarele, după cum auzise că erau procedurile în cazurile extreme și dacă operațiile la care ea trebuia expusă nu reușeau, voia să o lase să moară.
- Domnule doctor! Îl implorase ea pe unul din chirurgi, care venise la patul ei înainte de operație:
-Mai bine, lăsați-mă să mor, decât să-mi tăiați picioarele, că nu are cine să mă îngrijească acasă și soțul meu, mă va părăsi cu siguranță. Am dedus din puținele discuții, că femeia își iubea soțul cu disperare. Dar nu același lucru aș fi putut spune despre el și comportamentul lui imatur când o vizita. Avea și el motive într-un fel, pentru că era un bărbat prea bine făcut, comparativ cu soția lui, dar ce folos, că îl omorau viciile. Frumos și vicios, cum se spune în popor. Dacă cheagurile de sânge care îi paralizase femeii picioarele ajungeau la inimă, nu mai avea scăpare. Dar, a fost norocoasă și totul a decurs bine la operație. Doamne, câtă voință și câtă suferință o încercase pe biața femeie înainte și după întervenția chirurgicală! Nici nu trecuse câteva zile, că se și ridicase din pat, voind cu încrâncenare să meargă pe picioarearele ei cât mai repede. Făcea exerciți de mers, cu o ambiție diabolică, Și admirativ, a mers foarte repede, stergându-și șiroaiele de lacrimi, ce i se adunau în barbă de durerile suportate, dar care și le sugruma ambițioasă. Soțul ei o vizitase imediat după operație, dar niciodată nu venea treaz și niciodată nu-i aducea nimic, așa cum era obiceiul, când se merge în vizită la un bolnav. După părerea mea de acum, cred că era un alcoolic înrăit. Când venea în vizită la soția lui, mahmur și se năpustea în pat peste ea, fără să se gândească la suferințele îndurate de biata femeie sărutând-o patetic, mai ceva ca în filme, apoi o lingea bălos, de toate bolnavele părăseam salonul de rușinea, pe care el nu o avea. Apoi după ce îi pleca soțul, femeia își cerea iertare în contul lui, că noi bolnavele trebuia să stăm pe coridoare până pleca nesimțitul și ea ne spunea că nu a reușit să-i înfrâneze viciile, deși era om trecut de vârsta a doua. Ne mai spunea ea, printre lacrimi amare:
- Acum, după vizită, se duce la amanta lui !
-Sunt sigură !
- Soțul meu este un afemeiat nestăpânit de nimeni și nici de vârstă ! Ne povestea.
Și ea suferea enorm din cauza acestui lucru. Dar după părerea nostră ulterioară,nici doamna nu era mai prejos ca femeie, nu era pudică deloc, lucru care ne deranja pe toate bolnavele din salon. Norocul nostru a fost că, doamna nu a stat mult cu noi și în locul ei venise o doctoriță dentistă, doamna N, care era o femeie dulce, o vorbăreață și o mare ghicitoare în cărți de tarot. Avea o fată studentă, stabilită în Franța, care o aștepta cu brațele deschise ca să se întâlnească. Dar cei din conducerea spitalului și de la partid îi amânau actele necesare pentru tratament în străinătate. Așa că, o tratau în repetate rânduri la spitalul Fundeni. Era foarte bolnavă și mereu spunea:
-Ãștia vor să mă vadă moartă în țară, nu tratată peste graniță, spunea ea, în cunoștință de cauză. De la internarea doamnei N. în salonul nostru, atmosfera dintre noi femei era de invidiat. Doctorița își făcuse intrarea în salon într-un capot scump, sub care se vedea o cămașă de noapte scurtă , care îi acoperea doar abdomenul, croită dintr-un voal fin cu volonașe, transparent și asortat cu chilotul, păpuci de casă de la shop, coafată modern, ce să vă mai spun o femeie superbă și foarte deschisă, față de noi celelalte. Ne povestise imediat despre ea, despre divorțul de soț ei, pe care îl bănuia, că complota la întârzâierile actelor ei, de plecare la Paris. Și multe alte neplăceri din viața ei, dar nu vorbea despre funcția fostului soț niciodată, dădea numai de înțeles, că era bine pus. Lângă patul meu în dreapta și stânga se perindase mai multe bolnave, care erau certate cu igiena, iar noi cârcoțașele, dacă nu ne plăcea de cineva, rugam imediat asistenta salonului să mute bolnavele în altă parte, iar în salonul nostru să aducă numai femei una și una. Așa că în dreapta mea venise doamna M. o învățătoare tânără din Hunedoara, care întâmplător era mătușa unei foste colege de-ale mele din Școală Generală și a cărei părinți locuiau chiar în fața apartamentului meu, în care mă mutasem în 1975 În stânga patului meu se internase o ploieșteacă nebună de legat, care ne făcea să râdem până la lacrimi și așa ne simțeam mai ceva ca în stațiune. Cine se mai gândea acasă sau la ce ne aștepta în ziua următoare, noi savuram clipele prieteniei în toată splendoarea lor și atât. Plecase și doamna O din spital după operație și în locul ei venise doamna F. O fermeie tânără, până în patruzeci de ani, era o bucureșteancă fără stare, dar cu o fire foarte simpatică. Mamă ce ne-am găsit ! îmi spuneam eu în gând. Că nu degeaba spune proverbul ,,Cine se seamănă, se adună” Despre doamna F. voi povesti dragi cititori mai târziu pe larg ca lucrurile să se lege mai bine. Acum, să vă spun câte ceva si despre cele medicale, că tabloul suportului general al bolnavelor și al preocupărilor lor, în travaliul suferințelor de tot felul vi l-am conturat, cât de cât.
În fiecare dimineață, după igiena autoimpusă, deschideam larg ferestrele pentru aerisirea salonului, apoi ni se făceau analize peste analize, luate de la pat, și numai când erau necesare altfel de învestigații care necesitau aparatură sofisticată, ca radiografii, oscilometrii, cateterisme etc.mergeam pe picioarele noastre până lalaboratorul respectiv. După ce luam micul dejun și se făcea dezinfectarea salonului cu cloramină diluată în apă, așteptam Vizita mare, cum se spunea. Doamne, câți doctorii, asistente și studenții umpleau salonul nostru, că mă întrebam în sinea mea, dacă mai rămase vreo unul prin spital.
Și cu foile de internare ale bolnavilor în mână, grupul se oprea în dreptul fiecărui pat, unde se discuta cu maximă atenție diagnosticul fiecărei paciente în cazul nostru și ce urma să facă înainte și după operație. Apoi tot grupul medical pleca în vizită la alți bolnavi. Îmi aduc aminte și acum, că pentru complectare foii de internare, mă intervieva un tânăr doctor, care mă întrebase printre altele:
-Domnișoară, ce înălțime aveți ? Răspunsul meu veni imediat, 57 de kilograme.
-Da ?
Toată lumea din salon a început să râdă și câte kilograme aveți, știți ? Sau trebuie să vă cântăresc ?
-Da, am 1,67 centimetri, am răspuns mecanic, fără să-mi dau seama, că am inversat valorile. Râdea doctorul, râdeau femeile din salon și apoi eu, după ce m-am deșteptat. Văzând că tânărul participa la glumele bolnavelor, am îndrăznit să-l întreb:
-Domnule doctor, vă rog, îmi dați și mie steptoscopul să-mi ascult inima ?
-Desigur, îmi răspunse cu amabilitate, îmi plac tinerii curioși, spuse doctorul, zâmbind în colțul gurii, dar numai cu o condiție, să-mi ceri stetoscopul. Atunci mi-am dat seama că nu știam denumirea corectă al aparatului de ascultat inimi și alte cele. Și doctorul s-a ținut de cuvânt, mă lăsase să ascult inima fiecărei bolnave din salon și pe a mea bineînțeles.V-am mai spus, că sufeream de curiozitate cronică. Pe-o asistentă o rugasem într-una din zile să mă învețe cum se măsoară tensiunea arterială și care sunt valorile ei normale, iar tânărul doctor sau student ce era, mă lăsa să i-au și pulsul arterial al bolnavelor din salon, după ce m-a inițiat sumar în cele medicale. Mi se explica cu calm, să fiu atentă la ce zgomotele care le facea fiecare inimă bolnavă, în funție de ce boală suferea. Acei doctori minunați, cu care noi bolnavii aveam tangență zilnic, ne vindecau în primul rând cu comportamentul lor cald și familial și apoi cu tratamentele aplicate după necesități. Ce mai în sus și în jos, eram vedeta salonului, tânără, răsfățată de toată lumea și foarte norocoasă, zic eu, acum. Așa, am cunoscut pe marele chirurg Pavelescu, care era învitatul emisiunilor TVR, M-ai aveți, o întrebare? Apoi pe chirurgul Stefănescu, pe Dan Făgărășanu și pe fratele său Radu Făgărășanu, internistul Daniel Constantinescu, care mă consulta cu stetoscopul primit cadou de la mare chirurg Christian Barnard, ca și pe mulți alții doctori,cu care eu nu avusesem nicio tangență. Dar nu în ultimul rând, trebuie să vă amintesc de fostul Ministru al Sănătății, Voinea Marinescu, care a murit în toamna anului 1973 anul în când eu am fost operată la inimă. Îmi amintesc, că atunci când fostul ministru Voinea Marinescu șeful secției de chirurgie cardiacă sau Profesorul cum i se spunea, își anunța vizita, se făcea o curățenie impecabilă în toate saloanele etajului nostru și de multe ori asistentele medicale de frică să nu fie certate, controlau ele personal sertarele bolnavilor, ca totul să fie totul în perfectă ordine, altfel toate luau foc toate, când răcnea profesorul. Fiincă am văzut ce decibeli degaja și cum certa corpul medical, dacă era cazul. Urla la doctori și la asistente fără nicio perdea, în fața pacienților și apoi îi sancționa drastic, dacă considera că lucrurile nu erau bine făcute. Era spaima tuturor. Într-o zi, când profesorul ajunsese și la patul meu, mă privi lung, mă întrebă de unde sunt, apoi îmi luă mâna dreaptă în mâna lui, care era de o finețe rară și îmi măsură pulsul arterial și încruntându-se voit, întrebă interesat:
- Cine se ocupă de ardeleanca nostră ?
-Eu, se auzi un răspuns palid, al viitorului meu chirurg. Profesorul, încruntat se întoarse către dr.Dan Făgărășanu, care era roșu la față ca racul, crezând că este trecut pe lista doctorilor muștruluiți și auzi deodată vocea aspră a profesorului zicând:
-Bine, măi Dane ! Dar tu, numai femei tinere și frumoase îți alegi ca paciente, altceva nu servești ?
Când doctorul interogat, văzut că era vorba doar de un spirit de glumă, îi venise inima la loc. Profesorul Voinea Marinescu nu ierta pe nimeni pentru greșeli în muncă și cum suferea pe atunci de boala Alzheimer, după cum îi tremura capul și mâinile, atunci când îmi luase pulsul, se inerva foarte repede. Dar operațiile dificile, pe cord deschis, nu începeau niciodată fără prezența lui strict necesară. Trebuie spus, că erau bolnavi cu probleme foarte grave la inimă, cum erau tetralogiile, adică patru defecte la inimă care nesesitau operații dificile și pe atunci acești bolnavi aveau puține șanse la viață, mulți dintre ei intrau in spital, dar nu mai ieșeau niciodată. Și aproape în fiecare zi mureau pe secția noastră de cardio, câte unul sau doi pacienți. Eu sufeream de o coartație aortică, care din cauza lungimii ei, necesita rezecarea defectului și înlocuirea lui cu cinci centimetri de proteză din dacron, în cazul meu. Dar ce diagnostic aveam eu, față de alți bolnavi, era floare la ureche. Curios lucru, de care abia acum mi-am dat seama, este că numele Daniel, m-a urmărit cu noroc, toată viața: Daniel, chirurgul, Daniel, dr.internist, Daniel, preotul familiei, Daniel, maseurul, Daniel, colegul de serviciu, Daniel confidentul meu intim. O remarcă făcută abia acum la bătrânețe.
-Foarte interesant, Nu-i așa ?
Dar să revin la povestirile noastre din culisele salonului și ale doamnei M. din Hunedoara, care mă apostrofă într-o zi, când eu susțineam cu tărie și cu o naivitate cronică, că soțul meu nu mă va înșela niciodată.
-Doamne, cum poți vorbi așa ceva ? Spuse ea râzând de naivitatea mea copilărească.
-Se vede bine, că habar n-ai pe ce lume trăiești ! Și recunosc acum, că avea mare dreptate. Ce știam eu, o tânără femeie de 17 ani venită din provincie, care nu știa altceva, decât școală, boală și muncă.
- Tare aș vrea să mă întâlnesc cu tine, draga mea, spunea d-na M,să stăm de vorbă, așa cam după vreo zece ani de la căsătoria ta, atunci să-mi spui adevărata părere despre viața ta de familie, nu acum,
- Dar cine știe dacă vom avea vreodată această ocazie ? spuse ea tristă.
-Atunci să-ți spui părerea, nu acum, când ai doar două luni de viață în doi și aceștia în deplasare...
Doamna M. era o femeie tânără, cu un cap frumos ca de înger, dar atât. Fiindcă suferea de obezitate severă, avusese peste 120 kg și multele ei boli derivau din dereglările hormonale de care suferea enorm, înafară de cele ale inimii. Doamna M. era cea mai pedantă femeie din salonul nostru, nu mergea nici până la chiuveta salonului până nu își aranja impecabil patul, lucrurile de pe noptieră, ca să nu mai spun de ținuta ei impecabilă.Iar euoimitamca un papagal. Purta cămăși de noapte numai cu broderii alese și toate lucrurile din dulăpiorul ei erau aliniate ca la carte. Cosea îngândurată, cât era ziua de mare, Lasetă, pentru zestre fiului ei, că Laseta era la modă atunci, unicul ei copil pe care îl avea și pentru care se lupta ca o leoaică să trăiască. Atunci se internase pentru defribilație, că prima intervenție nu reușise din cauza grăsimii care o subjuga. Ne spunea cu tristețe vădită că soțul ei era ofițer în armată și o tradase din tinerețe cu alte femei, dar și ea îl sancționa zilnic, după cum ne povestise, punând pe masă, când cina toată familia un rând în plus de farfurii și tacâmuri, pentru amanta soțului, ca să-i amintească acestuia în permanență de greșelile lui, pe care ea nu le va ierta niciodată. Într-una din zile simțise nevoia să ne povestească cum și-a prins soțul în casa unei amantei din cauza căreia suferise cel mai mult. Vă dați seama că toate femeile din salon eram numai ochi și urechi. Soțul doamnei M. ei fiind militar era foarte isteț și foarte discret, când era vorba de viața lui personală. Dar femeia întodeauna este mai isteață, că dispune de al șaselea simț.
Profitând de faptul că în clasa primară doamna M. învățătoarea avea un elev amenințat cu repetenția, aceasta chemase pe tatăl copilului la ea acasă, ca să discute personal despre un subiect foarte delicat și că dacă o va ajuta să îl rezolve îi promisese omului, că îi v-a scăpa copilul de repetenție. Dar îi ceruse acestuia discreție totală. Zis și făcut. Ce trebuia să facă omul ? Să-i urmărească soțul, unde se duce după serviciu.
Ne povestea cum schimba soțul ei mijloacele de transport, ca să nu poate fi urmărit, până ajungea la amantă, cât de discret era și ce rapid în deplasările lui, că abia după multe luni de zile și când a fost mai sigur pe el, a fost descoperit de tatăl copilului, care îl spiona îndeaproape. Ne povestea doamna M. că intrase în blocul amantei, după ce primise adresa exactă a apartamentului în care își petrecea soțul ei timpul liber și se postase lîngă ușă, unde soțul ei își consuma pasiunea.Trecuse multe ore, până când acesta dădu să iese de la amantă. Când își văzuse soția lângă ușa acesteia încremeni. Obosită de atâta așteptare și într-o criză de furie nestăvilită l-a făcut pe soțul ei să recunoască totul despre relația lui extraconjugală alături de câtiva vecini martori, relație pe care tot timpul el o negase, când ea soția era nemulțumită de comportamentul lui indiferent. Apoi, așa cum a promis părintelui implicat în toată povestea de spionaj, i-a trecut acetuia copilul în clasa următoare, ca să nu repete anul, după ce făcuse cu el câteva meditații ajutătoare. Acum, era mulțumită, că cel puțin știa adevărul adevărat. Dar mă gândeam eu atunci, în mintea mea, când ascutam povestea, cum să mai fie fidel soțul doamnei M, când ea săraca era o masă de grăsime fleșcăită, care cădea pe laturile patului, când se așeza pe el. Într-o zi, văzând cu ce poftă mâncam, tot ce îmi venea în față, doamna învățătoare cu lacrimi în ochi, mă invită să merg cu ea la baie. Nu știam încă motivul.
-Să-ți arăt ce pățești, dacă mai mânânci mult ! Mă apostrofă ea, ca o mamă iubitoare de copii și începusă se dezbrace de haine, ca să facă un duș.
Doamne, în viața mea, până atunci și nici de atunci încoace, nu văzusem un trup de femeie așa de urât. Deși avea pielea alba și fină ca de mătase, de la gât în jos era numai sarmale de grăsime atârnate sub piele. Cred că mi se dilatase ochii privind acel colos de grăsime, că n-am mai fost în stare să scot un cuvânt din gură, doar ascultam sfaturile ei referitoare la viitorul meu, dacă mai mănânc fără control.
-Ai de grijă! Îmi spuse doamna M, educativ, că te vei îngrășa ca mine, fără să vrei și după aceia ai să vezi tu ce pățești copilă dragă.
După externarea noastră din spital, am ținut mult timp legătura cu învățătoarea, prin scrisori, dar apoi corespondența s-a oprit brusc, fără să știu motivul.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!