..da, mai acum cateva zile, l-am tarat dupa mine pe ultimul lui drum, bombanea suparat zgaltaindu-se teribil din toate incheieturile si lasandu-mi-se greu in mana, icnind la fiecare denivelare din asfalt, impotrivindu-se pe piciorul fara roata, amenintand sa-mi imprastie dresurile in strada, indarjindu-ma cu fiecare opinteala, caci a durat mult aceasta invrajbire muta, Flowers-ul nostru unde opream sa bem prima cafea in Cluj avea acum ferestre oarbe intolite in ziare invechite si murdare si a trebuit sa il trag dupa mine pana pe eroilor, prin frigul care imi musca pometii pana imi dadeau lacrimile, o nebunie de frig, lacrimi de frig, nu de altceva, nu, nu pentru ca ma napadise fulgerator imaginea zilei in care tata mi-l luase, primul meu geamantan, pregatindu-ma de facultate, de fapt de un zbor din care nici acum nu am aterizat, caci au urmat cei trei ani, eu si el ca o aripa mai grea, bolovanoasa,impartind garile, statiile, aeroportul, taxiurile, autocarul, mainile care se intindeau bucuroase sa ne prinda, care ne faceau inlacrimate semne de ramas bun, intoarcerile, plecarile, prima gazda, manasturul, turul de inscriere la facultate, prima camera in chirie, primul si ultimul Erasmus si mereu Flowers-ul cald ca o intoarcere cu aroma de jazz si ciocolata calda cu frisca care, uite, la naiba, tocmai atunci nu mai era, si mi-era frig, al naibii de frig,si dintr-o data mi s-a parut ca trag ireversibil dupa mine, odata cu geamantul ala ponosit, pe strazile dragi si usor straine, intregi anii mei, trecuti si iubiti, de studentie..