391.Extra-adaptabilitatea şi-a construit în mod artificial o fericire pe care a stabilizat-o şi a integrat-o în spațiile ei, având aceleaşi semnificații benefice ca fericirea genuină şi autentică.

392.Omul-imanent înaintează înspre evoluție, devoalând în extra-supraviețuirea sa imanența din care face sistem de referință şi care i-a înlocuit suprafața ființării.

393.Extra-supraviețuirea are propensiune la definitivările cu brio a situațiilor, sarcinilor, provocărilor şi problemelor dificile, modelând din ele experiențe de viață conturând înțelepciunea.

394.Extra-supraviețuirea dă superlative vieții, căutând să-i integreze sofisticarea, estetica, somptuosul şi magnificența.

395.Extra-supraviețuirea manevrează competitivul, îşi poate însuşi unele succese deschizându-i un portal înspre bună-stare şi prosperitate.

396.Pseudo-supraviețuirea nu poate evita non-competitivul, unele insuccese şi eşecuri, care dacă se augmentează, sunt catalizatorii sărăciei, precarității şi pauperității.

397.Pseudo-supraviețuirea percepe în competiția ce triază valorile de non-valori, superiorul de inferior şi inteligențele de prostii, tente oripilante, de aceea se refugiază în non-competiția din care caută să fructifice sinecura lipsită de stres.

398.Pseudo-supraviețuirea se mişcă pe orizontalitatea ființială fadă, fastidioasă, anostă şi ternă, însă contează direcția ei, astfel că dacă este orientată înspre minus infinit, îndreaptă omul înspre fărădelegi, ilicit, venal, înveterări şi luxuri, şi dacă este orientată înspre plus infinit, aduce în om cinstea, onestitatea şi integritatea.

399.Pseudo-supraviețuirea inculcă în minte gânduri inferioare, în a fi gregarul şi obtuzul şi în ființare pseudo-urile.

400.Pseudo-supraviețuirea dă obnubilare conştiinței care se decuplează de la conştiența vulnerabilă la subconştient, psihedelic şi inconştiență.

401.Pseudo-supraviețuirea este apanajul unui om în care defectele predomină şi eclipsează calitățile şi în care vulnerabilitățile îi inculcă incapabilul manifestat în plan profesional, social, competitiv, vocațional şi creațional.

402.Extra-supraviețuirea elimină din minte obtuzul, gregarul şi non-creativitatea, activează în spațiile sale inteligența şi sagacitatea devoalând potențialul pe care îl aplică artelor.

403.Extra-supraviețuirea agreează misticismul, animismul, sincretismul şi epistemologia, cu care vrea să transceandă tiparele şi limitele ființiale.

404.Extra-supraviețuirea ține de etosul oamenilor acordând factor prim spiritului, spiritualității şi conştienței, care spiritualizează, sublimează, rafinează şi stilizează viața.

405.Extra-supraviețuirea acordă un factor derizoriu materialismului şi predeterminării pe care încearcă să le substituie cu spiritualitatea şi versatilul în căutare de provocări noi, neobişnuite şi uluitoare.

406.Extra-supraviețuirea respinge semnificațiile letargice ale concepției să nu faci nimic şi extrage din concepția să vrei totul dinamicitatea, alambicarea, diversificarea şi deplinătățile generatoare de prea-plin.

407.Extra-supraviețuirea intenționează să mărească numărul fațetelor existențiale, ale întâmplărilor şi activităților, pentru a da sofisticare, esențializare, diversificare şi motivații vieții.

408.Pseudo-supraviețuirea modelează o existență rudimentară, grobiană, grosieră şi troglodită şi un om care ascultă de non-conştiință, non-conştiență şi non-sine.

409.Pseudo-supraviețuirea antrenează amatorismul împrăştiindu-şi erorile, neofitul, superficialitățile şi platitudinile şi activează non-jocul inducând în ființial non-combativitatea, non-ingeniosul, resemnările şi defetismul.

410.Extra-supraviețuirea cultivă profesionalismul valorificând competitivul, finalizând sarcinile cu ajutorul sagacității şi activând jocul care îi facilitează accederea la câştiguri, profituri, beneficii şi triumfuri şi pe care îl imprimă ființării, planului profesional şi arealului creației.

411.Amatorismul nu accede la succesele care reprezintă o componentă esențială şi definitorie a profesionalismului.

412.Amatorismul antrenează provizoriul şi tranzitoriul încărcate cu echivocuri şi nefinalizări, eşuând în atingerea definitivărilor.

413.Amatorismul apelează la expectanțe şi procrastinări, detestând acțiunile şi inițiativele impulsionate de curaj.

414.Amatorismul agreează aria de confort, optând pentru comoditatea stagnantă întărind stereotipiile.

415.Amatorismul preferă stagnarea, staticul şi pasivitățile, repugnându-i schimbarea, activul şi activitățile.

416.Amatorismul vulnerabil la veleități nu-şi poate construi sensuri, obiective şi țeluri substanțiale, de amploare şi amplitudine.

417.Amatorismul proiectează omul pe suprafața ființării lipsită de puncte nodale, oscilații şi hiperbole şi care este înțesată cu anost, fad, insipid şi platitudini.

418.Amatorismul nu se poate conecta la imanența din lăuntru, a vieții, realității şi naturii, încorporând un potențial asimptotic şi profunzimi esoterice.

419.Amatorismul îşi face din superficialități arhetip ființial şi acestea sunt insuficiente pentru atingerea profundului, valorii şi ingeniosului imprimate pe viață, vocație şi creație.

420.Amatorismul ține de omul-teluric şi de omul-de-suprafață, a căror viață este modelată de teluricul, impur, limitativ şi non-evolutiv, fiind încadrată între coordonatele trasate de stereotipii, obişnuințe, rutine, monotonii, tabieturi şi cusururi.