Primele semne

Am o stare ciudată sunt imponderabil
Chiar și pe Liza ciobănescul bucovinean
O resping când sare pe mine
De fapt nici n-o simt
Oare se apropie clipa?
Te dor genunchii, capul, altceva?
M-a întrebat Ea, atunci, la telefon
Nu mă doare nimic! Doar că plutesc...
Ce fericit ești! În primul rând că...
Nu te-ai vaccinat
Exagerezi ca întotdeauna parcă zbor
Să fiu sincer
Mă durea uneori capul
Când mă enervam prea tare
În ultima vreme am rămas indiferent
La tot ce s-a-ntâmplat în jurul meu
Cum s-ar spune am devenit nesimțit
La recomandarea medicului
S-a cutremurat pământul?
Bine că n-a fost la noi, ca în 77
Mor oamenii în război?
Bine că se-ntâmplă-n altă țară
Ne-au furat bogățiile toate
Prin jaf și trădare tot indiferent am rămas
Ce pot să fac la vârsta pe care o am?
Nu mă sperie nici gândul că
Aș putea rămâne fără curent electric
Până la 13 ani am folosit doar lampa
Uneori felinarul, lumânările
Nu aveam radio, televizor
Ziua pășteam vacile, citeam
Iar noaptea dormeam sau priveam cerul
Cânta o buhă, cântau greierii
Iar eu ca și acum zburam
Dam ușor din mâini
Doamne, ce frumos era!
Ce fericit ești tu mereu ai visat
Mi-amintesc de poezia
M-am enervat
Dacă tot ce ai scris până azi s-ar pierde
Eu aș putea să reconstitui profilul tău
Psiho emoțional
Doar din această poveste
Ți-a plăcut mereu să mă lauzi!
Zi-mi cum te simți, ești bine?
Excepțional!
Bravo!
Și-n acea noapte la ora trei
Și-a dat duhul
Avea metastază
Nimeni n-a știut, niciodată nu s-a plâns
Poate de aceea sunt azi atât de trist