Nu îți voi mai scrie.
aşteptarea mea va zgaria pe pereții clădirilor onomatopee specifice speciei
și tu vei acoperi cu cearceafuri inciziile în piatră
să fie război,
acesta nu e un steag alb!
va striga mulțimea
e un giulgiu cu formele sânilor
imposibil de datat cu carbon 14

păsările cântă pentru că altfel s-ar axfisia
de ce m-ar entuziasma trilul privighetorii?
oamenii scriu pentru că se sufocă
nu e nicio poveste nicăieri
doar un plămân artificial

drumul pietrei pe tărâmul iluziei
e o poveste chinezească despre adevăr și minciună
nimeni nu precizează că drumul miroase a femeie coaptă