Citesc chiar acum "Solenoid" (2015, retipărit în 2023). Am în mâini ultima ediție. Dedublarea protagonistului narator al lui Mircea Cărtărescu este veche, din proza sa autobiografică, însă actantul "Solenoidului" se laudă în acest roman numai cu experiența de profesoraș de română la școala 86 din mijlocul cartierului Colentina. Ca student la "Litere", în "Universitatea București" se făcuse de râs la lecturarea unui poem fluviu, renunțând să mai fie poet la "Cenaclul de Luni". Își recunoște ratarea, nereușind să devină mare scriitor. Visează la un dublu al său imaginar, cu o carieră strălucită de mare poet si prozator, cu vizite prin universități, instituții liceale de învățământ ("Iulia Hasdeu" și "Caragiale"), prin străinătate.
Odată cu o cumpărare a unei case pe la Lacul Tei, printre cuțitari și curve, imobil interbelic ce aparținuse inventatorului și vraciului Mikola (părinții lui se împrumută cu 75 000 lei, plătind toată viața), eroul descoperă și magicul efect al Solenoidului făcut și după planurile lui Tesla. Se declanșează fenomene ciudate, apărând un fel de scaun stomatologic fantastic chiar în jurul turnului acei case vechi cu etaj.

Acțiunea din "Solenoid" este fascinantă. Crește tensiunea de la un capitol la celălalt. Descrierea Bucureștiului în anii '70 și '80 este foarte amplă, cu aspecte grotești mai ales din mediul școlar (din gimnaziu), cu statul la cozi și mizeria citadină pe timpul marei crize, din ultimii ani ai regimului comunist etc.

Lucian Blaga a scris "Luntrea lui Caron" folosind metoda dedublării eului în două personaje masculine, unul filosof (ce moare mai înainte) și celalalt, personajul-narator veritabil, profesorul universitar batjocorit, mutat de la Cluj la Sibiu și apoi înlocuit la universitate de un caloriferist. Roman autobiografic dar și reficționalizat.
Și romanul "Solenoidul" de Mircea Cărtărescu este un roman indirect, prin ficționalizarea biograficului, precum "Șantier" (1935) de Mircea Eliade.