e linişte-n aer, amurgul e blând,
o revărsare de tihnă coboară
uşoară ca o maramă de borangic,
ca un chicotit ruşinat de fecioară
pe fire şi gând...

întind un deget părelnic s-ating
coaptele boabe de strugur
să le simt moliciunea,
papilele limbii-mi surâd
dar lenea-i mai mare ca gura.

pleoapa orizontuluiu se închide,
un ultim ciripit de vrabie în gutui
pentru un loc mai comod.
tăcere totală suspendată în clipă...

la răsărit luceafărul priveşte livada cu meri
în reverenţă cu crengile pline de rod
făcută mamei pământ apoi trezeşte corul de greieri...

fără anume căutare, mi-aduc aminte de
trezirea din febră cu chipul mamei zâmbind
mirosind a oţet, camfor şi spirt.
simt şi acum atingerea degetelor ei pe obraz
şi sărutul pe frunte şi în momentul acesta
de pace pe suflet, într-o iluminare a minţii
îl văd pe Dumnezeu tandru mângâind Pământul
rănit de fulgere, trăsnete,furtuni , uragane,
potopiri, alunecări de teren, cutremure şi războaie,
şoptindu-i cu vocea mamei:
- va fi bine, puiule, va fi bine...

pleoapa răsăritului se ridică,
îmbujorat este cerul sub ochi de luceafăr
şi eu, după un somn sănătos fără vise,
încerc să termin rugăciunea din noapte:
- şi nu ne lăsa în voia vrăjmaşului, Doamne,
că a ta e împărăţia, puterea şi slava,
şi tare ni-i dor de iubire şi pace. amin...