Pocneau castanele. Mâna altuia era ocupată. Și te-ai ars.
După ardere, au răsărit, de te miri unde, niște priorități:
un bandaj (îl consumaseși pentru suflete neregăsite);
niște înflorituri de gând chiar în coaja cuvântului
(gata de germinare);
o întrebare crescută în mediu salin
(din păcate, pentru mulți, exclus consumul de sare).
Ar mai fi fost și altele, dar, nu știu ce să zic,
prioritățile sunt așa subiective.
Uneori, vin la momentul oportun;
alteori, ocupă, în mod abuziv, parcela.
Castanele cad oricum.
Pentru ele nu există priorități.