am scris pe-atât de nu mai am cuvinte
femei îmi putrezesc în călimară
e către iarnă, slove-mi speranţară
că-n alb noroi le voi aduce-aminte.

dar glezna muzei nu mai e sprinţară
spre a păşi-n culori de oseminte
a sobei gură poate-n sur mai minte
curând hârtia-n stihurilor ţară.

din câte-am zis măcar s-am ban de Barcă
muierea Coasei când mă va nunti
în suflet veşnicia să se-ntoarcă.

un punct să pună moartea mea pe i
în ochii de pe foi trăind de parcă
şi nefiind în văzuri a pluti.