cândva am adunat pietre din râu
le-am folosit să construiesc un oraș
blocul școala cinematograful librăria stația de autobuz
doar una din fiecare pentru că era un oraș mic
am decupat din hârtie oameni și copaci
mulți castani și niște plopi
îmi plăceau castanii pe sub care ne plimbam
aveau răbdarea aceea nesfârșită să ne asculte poveștile
și plopii îmi păreau că se joacă cu cerul și gâdilă norii

de la o vreme oamenii din oraș intrau în piatra albă și mare pe care desenasem o cruce roșie și de acolo se duceau la piatra pe care desenasem o cruce albă și dispăreau
mi-am zis că n-a fost o idee bună să desenez crucile așa că am scos pietrele alea din orașul meu și ca să fiu sigur că nu mai dispare nimeni am ales să locuim în oraș doar eu și cu tine

pe tine nu te-am decupat din hârtie pe tine te-am desenat pe trupul meu
doar că n-am știut că două trupuri atât de aproape unul de celălalt pot să ardă
într-o zi am găsit între pietre o grămăjoară de scrum și tu nu erai nicăieri
și orașul a rămas pustiu și părea trist și sufocat
mai târziu am aflat că pietrele de râu pot respira doar în apă

le-am dus pe toate înapoi la râu
le-am așezat așa cum erau așezate în orașul acela
dacă va fi să coboare pe ape vreun om de hârtie să aibă unde poposi