mie îmi place să văd
cum apusul acela roșu
sărută gura fântânii
cum buzele sale fierbinți
primesc răcoarea buzelor de piatră
atunci stau la margine de drum
și-mi rabd setea
până când
se ascunde
sub pătura nopții
dragostea toată

închipuiri clipocesc în adânc

știu
a fost dimineață când pe-acolo ai trecut
și-ai lăsat ciutura lipită pe cer
cât să își poată trăi cumpăna visul de pădure
cu a sa rădăcină
adormită pe un petec de țărână

pe înalt zboară visele

știu
mi-ai lăsat un strop de apă
cât să te gust
dar o rază de soare l-a sorbit
și s-a ascuns
după un nor
acum caut ploaia
poate să-l prind cumva
pe furiÈ™

netulburată apa fântânii