dormeam sub un pod din lemn lângă o apă lină
în vis compuneam o melodie pentru oamenii întâlniți
și le-o dăruiam
în schimb ei îmi ofereau câte o floare
și toți dansam
după atâta dans mi se făcuse sete
când deodată apa a secat
peștii se izbeau de pietre
unde fusese podul era o groapă răsturnată
nici urmă de oameni
nici urmă de flori

încă se mai împărțea sămânța
fir de lumină dintr-o stea promisă
răscolite unduiri prelinse
roiuri nesătule de a fi
călători câți nu se mai văzuse
și lumea toată un pretutindeni gol
un loc în care tăcerea
ajunsese o pojghiță prin care răzbeau
șoaptele din zorii trezirilor dintâi
...
grăbită ora dimineții
cu rouă neîndestulătoare
macii se scutură
plesnesc
inimi sângerii prind a-încolți
și toți
și toate par să strige
- opriți timpul!

rând pe rând se așterne liniștea
către amiază și păsările și greierii-au tăcut
o adiere atinge un pic de soare
îl iau cu mâna și-l mut cu o oră înapoi și
dobândind această iscusință
tot mut pân' la izvoare
dau drumul apelor printre cele două maluri
pe sub podul din lemn să curgă-n visare