ne naÅŸtem fiecare din destin
credeam că tu ai fost un text
pe care providenţa mi l-a scris în palmă
ursită să îmi fi consoartă
grăbit nevoie mare
l-am citit în fugă printre rânduri
fără a ţine cont de semnele de punctuaţie
l-am interpretat cum mi-a convenit

de aia nici nu mi-am dat seama
cum hărţuit de nonsensuri
mă rătăceam printre înţelesuri
îmi făcusem din metafore adevăruri
din superlative icoane
gol puşcă mă-îmbăiam cu osanale
adăugam de la mine interjecţii
mă înhăitasem cu jargoane şi argouri
neologizam arhaismele
retoricizam imperativele
citeam diminutivele cu majuscule
am sinonimizat ÅŸi polisemizat
până m-a înghiţit contextul

abia când nu te-am mai văzut am ştiut
că erai un text scris cu bunăcredinţă
imn sacru închinat iubirii
o mantră ce mă făcea să rezonez cu universul
pe care neglijent l-am amestecat printre altele
în dezordonata bibliotecă a inimii
trebuia poate să-l înrămez şi memorez
ÅŸi cu obrajii uzi de lacrimi
să-l declam şi să-l recit la sărbători
ca pe o sfântă binecuvântare
ori în locul atâtor nefericite jurăminte
să-l strig să-l rostesc drept rugăciune
şi în ultimă în ultimă instanţă
să mi-l fac biserică în care să mă îngrop

mă temeam speram că s-a şters dar
îl visez noaptea scrijelit pe auricolul stâng
mustrătoare tăcere abisală
simt cum mă arde prin viscere
şi cenuşa îmi îngroaşe sângele
cum literele lui îmi înfundă arterele
că abia îmi mai pâlpâie pulsul
degeaba iau hipertensive
târziu bag seamă că ai fost un test
de sănătate al inimii mele
ÅŸi eu tembelul analfabetul orbul...
aş suna dar cu ce drept să chem salvarea