ora douăzeci şi trei şi treizeci de minute.
obişnuitul ritual pentru somn. aduce ligheanul cu apă de la robinet. la mână apa-i călie. ia din frigider punga de gheaţă
şi-amestecă până se topesc cuburile. bagă picioarele. un fior
scurt apoi plăcere deplină în glezne.
pentru următoarele douăzeci de minute pendulează între a citi
din " Conexiunea în fractal" sau din "Strania energie a gândirii". o alege pe-a doua.

ora douăzeci şi trei cincizeci.deschide larg fereastra.
pătratul cerşafului alb, bine întins pe saltelele
patului dublu, îi duce gândul la zăpadă creându-i iluzia
de răcoare. alege poziţia cu picioarele spre răsărit
instinctiv de parcă, ţinând cont de rotaţia pământului,
în somn se prăvăleşte în timp ca într-o apă şi, în apa adâncă
sari în picioare c-altminteri... se-ntinde în pat ca o
şopârlă-n cărare. deschide larg porţile tâmplei ca porţile
unei grădini zoologice lăsând să se golească de gânduri.
adoarme.

visează un topogan spiralat cu baza într-un bazin şi
vârful pierzându-se-n nori.
pe marginea bazinului el cu soţia în braţe,neputincioasă
ca un copil mic, fratele mai mare cu trei ani ca el ÅŸi
fratele mai mic cu opt ani.
nu se privesc, nu vorbesc de parcă sunt singuri pe lume
şi-ai nimănui.
soţia i se uită în ochi cu privirea pierdută, mâinile
ei se desprind de după gâtul lui şi moale i-alunecă
din mâini. topoganul o soarbe... priveşte năuc şi-şi
dă seama că începe ziua de unu august când ea a intrat în pământ. pe monitorul suspendat în văzduh fug imaginile
cu anotimpuri de câte nouă ori. alunecă şi fratele
mai mare.topoganul îl soarbe de sfântii Petru şi Pavel care pe monitor apar de cinci ori. de cinci ori? se întreabă
uimit, Când au trecut anii?...
alunecă şi cel mic. dispare. pe monitor ziua de treisprezece
a şasea anul curent. îl prinde o frică de animal hăituit.
topoganul e o capcană! fuge cât îl ţin călcâile spre casa
din depărtare unde-n ogradă, sub bolta de vie îl aşteaptă
sora cea mare cu nouă ani şi fratele cu doi ani mai mic.
aerul în gură, nări şi-n plămâni e fierbinte. apele curg
de pe el. obosit se opreşte. se uită înapoi. spirala
topoganului abia de se mai zăreşte undeva departe în
aerul tremurând în dogoare... se trezeşte năclăit în sudori.

pe pervaz guruie un guguştiuc iar cuibului de lăstuni
îi dau târcoale părinţii şi puii ieşiţi la zbor
ciripind spre ultimul care-i fricos spunându-i parcă:
uite-aşa, uite-aşa, hai şi tu că poţi şi e vremea...
da, e vremea să se dea şi el jos din pat. strânge
cerşaful, faţa de pernă şi le pune-n maşina de spălat.
dă pe programul scurt şi-n murmurul maşinii, cu foarfecul
îşi taie laţele ude. se spumuieşte,se bărbereşte şi cum
are senzaţia de şâcleală pe corp se bagă sub duş...

o nouă zi, cu pomeniri, amintiri, supărări, bucurii cum
şi câte vor fi... viaţă...