Redă-mi Doamne, uitarea, să nu mai văd în vise
Acea privire mută ce mi-a rămas în gând.
Atunci aripa morții îi atingea suflarea și nimeni,
Nimeni nu putea să-ntoarcă măcar pentru o clipă,
timpul înapoi.
Cu două degete pe pieptul tău micuț, simțeam cu disperare
Cum ultima bătaie se-apropie încet,crezând că alinarea eu ți-o dăruiesc.
Te mângâiam pe creștet simțind că tu nu ești
Decât pentru o clipă încă, aici...
Ai mai întors odată privirea către mine,
Un ultim bun rămas și... ai plecat la Domnul.
Pe patul alb, un trup cuminte, micuț și slab,
Își doarme ceasul morții pe-o suprafață mică,
Prea mică pentru moarte.
De ce Doamne, l-ai luat?
Nu pot să plâng. Rămân fără cuvinte. N-aud, nu văd.Pustie sunt.
Mă-ndrept către salonul în care-o altă viață mă strigă să-i fiu mamă, alerg... și mă opresc.
Pornesc din nou cu gândul la viața sfâșiată. Repet fără-ncetare să nu înnebunesc:
"El doarme, el n-a murit, doar doarme! El tot se va întoarce!”

Și-aștept de trei ani buni să-mi împlinesc dorința
De a-l vedea întors, să-i dăruiesc iubire și să-l îmbrățișez.
Să înceteze gluma! L-ai luat destul departe! Adu-mi-l înapoi!