Am rămas surprins când am întâlnit odată, acum câțiva ani, un bărbat de 86 de ani care m-a rugat să-l ascult. Am ascultat istorii de viață curată cu amintiri despre tinereți parcă ireale, am constatat că viteza prin care se propagă toate în lumea asta este atât de mare încât nu e de mirare că uităm secunda trecută, uităm de ce am venit pe pământ și ne dăm sănătatea pe nimic.
-La școală ne învățau cum să urcăm într-un autobuz, cine trebuie să cedeze locurile, cine iese pe o ușă când se adună mai mulți la ieșire.
- Eu nu am îndrăznit niciodată să-i spun tu, mamei mele sau tatălui meu, nu am fumat niciodată în primul rând pentru că nu-l mințeam pe tata care mă întreba câteodată dacă m-am apucat de dobitocia fumului de țigară.
- Băutura era odată o simplă degustare a muncii celor care făceau o zeamă de struguri sau de țuică, nu se făceau excese prea mari, sau când se făceau se știa parcă simțul măsurii. Foarte mulți consumau alcoolul ca pe un medicament, pe care știau să-l dozeze.
- Pădurea era curată, potecile erau fără gunoaie, aerul era îmbălsămat de cetina bradului, chiar când se furau lemne din pădure se gândeau ce să mai lase să nu se vadă lipsa și unii mai aveau chiar credința că pădurea aduce ploaia sănătoasă, acea ploaie de amiază din zilele calde de vară, ploaie care era o trimitere divină.
- Mâncarea care o făcea mama acasă era parcă de post, dar bună și după o zi de muncă o creastă de slănină cu ceapă nu mai făcea ca astăzi colesterol. Nici din zmeura de pădure, sau fructele din livada noastră, chiar din prăjiturile pline de miere și zahăr n-am auzit pe careva să aibă diabet.
- Munceam de dimineața până seara, era frumos să vezi că zilnic ceva rămâne făcut de mâna ta. Puțini erau grași, dar cred că aceia nu lucrau. Vara când plecam în concediu la serviciu sau în familie te întreba lumea cât te-ai îngrășat. Azi se laudă că au slăbit în concediu.
- Boli erau dar se zicea că dacă-i trecut de 60 de ani un om, dacă nu simte un junghi când se trezește, atunci îl cântă popa. Dacă mergeam în concediu, apoi mergeam să-mi caut de sănătate la stațiune, făceam ceva băi de reumatism, mai beam apă minerală, fără alcool și mă simțeam foarte bine.
- Nu m-am enervat niciodată, am știut că nu voi moșteni pământul, cei răi vor plăti pentru faptele lor cu sănătate în primul rând. Apropo, tu știi că la sate, dacă plecai de acasă îți rămânea ușa deschisă, iar la ușă puneai mătura doar ca să o vadă cel ce intră în curte, ca să nu mai piardă vremea urcând în curte până la ușă. Nu se gândea nimeni să te fure, Doamne ferește!
- Și mi-am grijit de mama și de tata până la ultima lor suflare, mama a trăit numai 80 de ani, iar tata a dus-o până la 90 de ani. Cred că a atins anii ăștia și pentru că se zicea că a avut o drăguță în sat, sau poate pentru că nu a fumat de loc în viața lui.
Am aflat zilele trecute că Badea Ion a murit la 92 de ani și în ultima zi a întrebat de mine.