Îmi ferec dorul
cu lacăt mare de argint.
Priponesc gândurile,
astup urechile,
închid ochii,
și mă ascund
sub o frunză
de început de toamnă.
Mi-or crește rădăcini,
nu spini,
ca să suspin
în palmă.
De vei umbla
pe urma mea,
nu mă trezi din somn adânc,
am rădăcini pe față.
Vreau doar atât: să pot avea
o nouă dimineață.