Rameau: Ce se intimplă d-le Rameau?
Rameau : Astept să se schimbe culorile,
anul acesta a inceput ciudat: movul e prea mov.
R : Dar anul trecut?
R: Am intilnit un ecou din trecut, o femeie și un demon.
R: Un ecou?
R: Da, uneori inchidem o ușă, o epocă , ne credem eliberați
de trecut dar nu, sunt umbre , voci, care ne urmăresc neostoite ca locomotive in noapte.
R: Ceva interesant de citit ?
R : Recitesc cu pasiune o singura carte : Toamna patriarhului
R : E suficient?
R: Da, amindoi traversăm toamna vieții
R: Si ce demon te-a bulversat?
R: Cei intelectuali sunt cei mai rai. Manipulează scrisul,logica, o fac captivant chiar,dar in spatele cuvintelor clocotește Hadesul.
Nimic nu e mai nociv decit un demon care scuipă fiere pe cititor.
R: Aveți vre-un exemplu?
R: Se găsesc cu usurință din pacate:
”poetul nu trebuie să-ți placă. poetul e doar o întâmplare a firii. o clipă de nălucire. odată scrisă, poezia nu mai are autor. are doar viață proprie. dacă nu izbândește singură, atunci e un avorton și atât. poezia e ca un atom de primă esență. un fel de hidrogen primordial. care plutește într-un nor de undă. și se supune principiului incertitudinii. adică să nu fie, fiind. adică ceva care să treacă dincolo și de înțelegerea mediumului întâmplător care a fost cel ce, cu prea mult orgoliu, își spune poet. nu este poet, ci doar un punct aleatoriu în care undele crează o nouă sursă de emisie, afirmand, in final ca in: Adrian nu a reusit performanta sa faca poezie."

R: Ceva pozitiv de semnalat?
R : Da,nepotul Tom, vizita la Knossos, Munchenul,o păpuse de porțelan executind salutul Leului, citeva lecturi radicale, planuri, multe planuri.
R: Ce e te frămintă cel mai mult ?
R : Singuratatea, reducția artei de a asculta, ignoranța, degradarea culturilor, nepăsarea.
R: Vreo poveste de povestit?
R: Una simplă : Eram copil, traversam cu bicicleta peste un pod al Dimboviței care azi nu mai există,
cautind străzi linistite, teii in floare ..
Undeva aflasem un zid de piatră foarte inalt,
patrundeam sfios printr-o poartă de fier intr-o gradină fermecata, cu copaci umbroși inalți pina la cer ,
cu susur de ape izvorite din heruvimi de marmură roz, flori albastre pretutindeni, copii care se jucau cu mingi fară gravitație, sorbind limonada și inghețată de mentă .
Fete cu păr de aur șușoteau intr-o limbă necunoscută mie aratindu-mi cu degetul clepsidre, melci, cascade in care statui albe se bălaceau fugărindu-se inocente..
M-am intors acasă fermecat, hipnotizat de prima intilnire estetică a copilăriei .
Dupa mulți ani m-am reintors, nu uitasem grădina, gustul inghețatei, fetele cu ciorăpei albi și pantofi de lac rosu,
am căutat indelung gardul, poarta, dar vai.. zidul era acolo in paragină, poarta zidită, inchisă definitiv intr-o eternă sigilare ..