M-am trezit in miez de noapte cu sentimentul ca Dunezeu vrea sa-mi spuna ceva important. Val de imagini dupa val de imagini si o caldura dulce in dreptul inimii. Incerc sa interpretez si nu stiu cum. Nu stiu sa traduc ce aud iar vorbele mele cind il intreb parca sint pietricele care se rostogolesc pe asfalt. Ii cer iertare si-L rog sa-mi vorbeasca ca sa inteleg si eu pe mintea mea cea proasta sau sa puna in inima mea sa fac voia Lui. Ma scol, mai adun una si alta drin drum, apoi rotitele mintii mele incep sa se roteasca tot pe traiectoriile de ieri. Cind m-am trezit parca intelegeam ca trebuie sa fac ceva anume, dar nu era foarte clar. Dar parca era ceva care sa ma duca mai aproape de ea. Apoi vointa mi-a cerut sa sun sa aflu daca in Ro i-ar da morfina in caz ca durerile ar fi prea mari... Cind m-am trezit inima imi era moale. Acuma e ca o roca.

O sa ma duc sa ma culc iar. De ce nu stiu sa traduc mesajele care imi vin de dincolo...?! Ce limbaj e acela? Sau oare urechi surde am eu? Duhul ne sopteste la usa ca vintul scuturind pomii, tirind in dans frunze uscate, cintind pe felurite game un cintec plin de mister. Din stomac si pina in creier sensurile adesea se distorsioneaza din pricina ideilor noastre preconcepute, din cauza pasiunilor carora le sintem robi. Cum as face sa las sa se topeasca, sa curga afara din drumul acestui mesaj toata zgura?! As putea sa-l primesc in inima cu intregul sau inteles?! As putea sa las toate cite mi se par confortabile si siguranta mea pe lume ca sa urmez tot ce ma invata acest glas?! Poate ca as putea. Dar poate ca nu azi. N-am vrut asta. Am vrut sa ma apropii de geam si sa vad ce-i afara. Dar iata-ma fara sa stiu cind si cum am ajuns aici cu plapuma trasa peste ochi... De aici glasul acela nu se mai aude. Probabil ca acuma as putea sa adorm din nou.