Nu stiu de ce cauti sensul vietii intr-o foaie de hartie. Nu stiu de ce ma privesti asa de parca as avea toate raspunsurile. Nici macar nu stiu ce vreti de la mine.
Am tot cautat si nu am gasit nimic, poate e timpul sa ma opresc, sa las timpul sa isi puna amprenta asupra mea. Dar problema este ca nu ma pot opri din visare, cred ca asta iti ramane dupa ce toate sperantele iti sunt daramate. Nu blamez pe nimeni, aveti dreptul sa faceti ce vreti cu viata voastra, numai nu ma obligati pe mine sa v-o traiesc. Nu are rost sa explic fiecare miscare pe care o fac. Nu o intelegeti. Sau daca o intelegeti sunt sigura ca nu va va parea ceva "normal". In orice caz nu normalitate caut.
Mai sunt o gramada de lucruri pe care nu le stiu. Ca de exemplu de ce vi se pare atat de iesit din comun faptul ca nu imi place sa dau explicatii banale pentru orice pas. Pana la urma, desi nu as putea sa spun ca e o viata, e ceea ce incerc eu sa imi cladesc. Asa ca dupa ce imi furati visul si imi puneti piedica in gandire nu va asteptati sa va multumesc.
Lasati-ma sa ma indop cu un ritm care se misca prin degetele mele si prin mintea mea.
Prefaceti-va ca nu ma vedeti cand ma impiedic de tocul de la usa, daca o sa cad probabil o sa ma si ridic.
Si nu veniti sa-mi bandajati durerea chiar daca ma face sa urlu.
Acest text nu contine cuvinte sau expresii vulgare desi ar trebui.
Iar eu permit comentarii la acest text. Dar nu primesc comentarii la nivel literar, vreau sa stiu daca aveti si altfel de comentarii. Altele in afara de astea dogmatice ca niste raspunsuri scoase din wikipedia. Am facut reclama? Ma scuzati.
Evident ca nu ma refer la cineva in mod special, toti sunteti la fel pentru mine. Poate ca suna a ignoranta sau indiferenta dar va jur ca nu e. Daca vreti puteti sa ma testati cu detectorul de minciuni. E ascuns acolo pe undeva, pentru vremea in care inca nu stiati sa mintiti. Sanatate!