După primul infarct am început să mă simt prost, adică cu adevărat bolnav de inimă, deși aveam o insuficiență mitrală din copilărie, cu care fumasem - bine mersi - trei pachete de țigări pe zi (cu o medie de două pachete zilnic, pe durata a trei decenii). Am fumat de toate. Doar Mărășești n-am reușit, fiind prea tari, adică pentru bărbații adevărați sau femeile fatale. Iar pentru a o mai reduce, am fumat și pipă, însă inevitabil acompaniată de cel puțin unul sau chiar două pachete de țigarete. Așa că nu era nici o afacere. Asta pe lângă cafele, alcool, mâncăruri nesănătoase, viață sedentară și de toate cele rele, con-dimentate cu stres, cât cuprinde.
Deci, după infarct am hotărât că asta nu e viață, sau optez pentru a muri , sau pentru a deveni sănătos și m-am hotărât pentru a doua variantă. Așa că m-am dus la doctorii din Cluj. Mi-au zis că s-ar impune un „by-pass”, dar au refuzat să mi-l facă fiindcă mi-au descoperit, o malformație congenitală(adică din naștere) cu care am trăit bine fără să știu de ea, aproape 60 de ani, și căreia îi spune fistulă de comunicare dintre circulația inimii și a plămânului. Așa, cum încă tot eram hotărât să mai trăiesc, m-am dus cu mari „pile” la București, la o adevărată fabrică de operații cardio-vasculare. Bucureștenii nu stau mult pe gânduri, aproape că mai întâi m-au operat și apoi m-au întrebat ce am. Mi-au spus că by-pass-ul mi-l rezolvă, dar de malformație nu știu dacă vor avea timp să se ocupe. Când fata mea l-a întrebat pe chirurgul șef (al echipei), dacă operația îmi reușește ce speranțe de viață îmi dă, acesta i-a spus, fără să ezite, că el garantează 6 ani. La ieșirea din sala de operație, chirurgul era exuberant, părea întra-l nouălea cer (încă nu-și primise milioanele), iar când Dana l-a întrebat cum a reușit by-pass-ul , i-a răspuns, într-o veselie totală, că nu s-a putut face din cauza diabetului, care calcifiase arterele coronare, dar mi-au rezolvat excelent fistula (probabil, și-au găsit timp, dacă tot n-au făcut ce trebuiau să facă). Așa că fată-mea nici n-a îndrăznit să-l întrebe ce speranțe de viață mi-au mai rămas. Am aflat ulterior că nici chestia cu coronarele casante nu era adevărată, și că, de fapt, nu voiau să riște un insucces într-o operație destul de dificilă. Bine că n-au reușit, fiindcă m-ai aveam de trăit doar doi ani.
Doctorului care îmi extrăsese vena din picior pentru a mi-o pune pe inimă, mie mi-a revenit sarcina să-i dau milionul de rigoare și nu am înțeles, decât târziu, de ce se codește a-l lua, crezându-l a fi timid sau poate prea cinstit…. Adevărul era cu totul altul. Pentru a câștiga timp, în vreme ce chirurgul principal îmi „măcelărea” săraca inima mea, celălalt îmi scotea vena din picior. Apoi fiindcă n-a mai trebuit folosită, probabil o dăduse unui cățel. Să-i fie de bine…cățelului. Mi-au zis să mai vin peste un timp că se rezolvă. Și dus am fost… Iar la Cluj. Aici am întâlnit și cunoscut un om extraordinar. E și medic, printre cei mai buni cardiologi intervenționiști din țară (am aflat-o de la concurenții lui bucureșteni). Dar asta poate fi, mai mult sau mai puțin, întâmplător, însă OM nu e de loc din întâmplare, ci mai degrabă din naștere și educație. E bun de pus pe rană ! Sunt foarte puțini din ăștia, chiar printre medici, deși cu toții ar trebui să fie adevărate loțiuni vindecătoare. Și mai are o calitate rară, in ziua de azi: e cinstit.
Așa că am ales să trăiesc, să ajung la dânsul și să mă dau pe mâna lui. Mi-am realizat dorința. Și astfel am anticipat sloganul „Să trăiți bine !” Eu cred în el datorită Domnului doctor Adrian Iancu și a celor de la Institutul Inimii din Cluj și nu din pricina vremelnicei alianțe de partide mai mult sau mai puțin imorale, după părerea nu știu cui, (de fapt știu, dar nu vă spui).M-a făcut ca nou ! Sunt un om normal, deși am o groază de boli cu care încerc să mă înțeleg, cât de cât bine, dar nu mai sunt un cardiac pe moarte, chiar dacă mai am de schimbat două valve. Dar, vorba unu văr de-al meu: s-ar putea să mă țină cât trăiesc, dacă nu trăiesc prea mult.
Și știți ce m-a impresionat cel mai mult la doctorul Iancu, când i-am mulțumit fiindcă m-a salvat, i-am promis că voi ține un regim exacerbat, doar voi paște dacă trebuie, iar el mi-a spus o chestie care „m-a lăsat mască”: colesterolul depinde mai mult de funcționarea ficatului decât de ceea ce mănânci. Chestia asta a avut un efect psihoterapeutic extraordinar asupra mea. M-a făcut să cred că voi mai trăi mult și bine pe acest pământ. Acum, chiar dacă sunt la păscut, am ales să mă simt foarte bine. Mult mai bine ca anul viitor, desigur !
Vă mulțumesc Domnule doctor, deși o fac cu întârziere.
Al dumneavoastră, recunoscător până la moarte, adică încă foarte mulți ani, Titus Doboș