Din nou alerg către tine. Orice gând mă poartă acolo, iar decizia îl urmează. Pas cu pas, până te voi simți într-adevăr. Nu mai e mult. Mă îndrept cu pași repezi spre împlinirea încă unei fantezii, tangibilă doar cu acordul tău final. Singurul potențial obstacol ar fi un refuz. A ceea ce cândva te fascina. De ce ai uitat și ai renunțat? Oare nu ți-am aprobat elanul?
Acum măcar sper să ți-l redau. Mă voi întoarce după tine pe tărâmul viselor. Pe tărâmul tău, să trăiesc ce mi-am dorit mereu: un vis – vălurile albe diafane ce îmi flutură în jur în timp ce-mi trăiesc soarta prescrisă în gândurile nopților fără somn. Muzica ielelor mă amorțește ușor, iar milioane de ani trec într-o secundă. Ãsta e doar visul meu. Singura mea definiție a visului, când se cere visul în accepția personală.
Mi-e frică de reacția ta, la intruziunea mea neașteptată în destinul tău. Ai fi mirat, când eu te-am bântuit atât? E drept că te-am trădat,ai putea să nu-mi oferi secunda prețioasă în care să-ți spun totul într-o privire, secundă pe care o păstrez în imaginar, scoțând-o să o privesc din când în când, ca un avar ce își numără cu sfințenie monedele prăfuite... întocmai ca el, o pun repede la loc și închid sacul cu fantezii, spunându-mi că rămâne a mea și nu o voi împărtăși. Nici măcar ție. Coada mea de păun trufaș nu încape acestei clipe. Dar aș vrea să-ți întinzi raza de acțiune a inspecției asupra lumii ce te înconjoară și asupra mea. Voi accepta critica ta cea mai aspră în schimbul tichetului de intrare în lumea ta.