Distanțele cresc
încet. Cineva face pâine din ele
și o înghite pe nemestecate.
Rămân un colț zgrunțuros
în întunericul cămării
o piatră în fundația casei ce va crește și ea
prea târziu din hârtie.

Cimitirul golit
de soare ca un stomac de sinucigaÈ™
cască inofensiv cu dinți de lapte.
O margaretă și sub ea încă nimeni.
Pașii în colb aburesc spre recoltă, cerul
sună din turle cu o notă mai jos.
Scârțâie oase și lemnele carului. Aur
topit pretutindeni.

Deasupra o aripă. Stinge varul amiezii.
Aprinde o lumânare. Umbra mea
îmbrăcată în ceară
privește încet peste umăr.
Distanțele cresc
ea face pâine din ele.
Se bucură săracii orașului.

_______
Copyright Adela Setti