Trecător am fost aseară pe alei, trecător sunt și pe astă lume. Cu trecerea mea, trecut-au anotimpuri, cu trecerea lor, trecut-au ani. Mergeam agale gândind la nu știu ce, sau poate la nu știu cum.

Văzut-am ceea ce mulți văd și anume: cum pică o frunză, o frunză de plop, din plopul de pe marginea aleii. Nu știu de ce și nu știu cum, dar am luat frunza și am dorit să o pun la loc în plop; când mă uitam unde i-ar fi locul, frunza mi-a zis:

-Nu ești tu cel ce dai viață și ai grijă că cel ce dă, trebuie să aibă de unde să dea ca nu cumva să ți se ia și ție din ceea ce vrei să dai. Nu tu ești acela ce dă viață, tu nu poți decât să o trăiești, nu încerca să faci pe creatorul căci s-ar putea să uiți de unde ai venit...

M-am speriat atunci, întrebându-mă cum poate să-mi vorbească o frunză... cu grijă am așezat-o înapoi, grăbindu-mă să plec. Abia atunci mi s-au deschis ochii, mirați și mari au zărit că în jurul meu cădeau alene și duse de vânt alte frunze; m-am aplecat să le adun pe toate, dorind să le așez la locul lor, în plop. Mirat am văzut ca una dintre toate nu semăna cu o frunză ci mai degrabă cu o filă ruptă dintr-o carte, așa că am luat-o pe aceea, lăsându-le pe celelalte jos. La lumina palidă a lunii, curios fiind, am vrut să o citesc. În momentul acela frunza ce-mi vorbise, ca dusă de vânt mi se așeză pe umărul drept și-mi șoșoti la ureche:
- Cum vrei să citești ce nimeni nu poate, de ce vrei să înțelegi ce alții nu vor ?
Un fior de spaimă mi-a trecut prin tot trupul și am fugit ca un nebun pe alei. Alei pe care doar cu câteva minute înainte mă plimbam agale în seara de toamnă, gândind la nu știu ce sau poate la nu știu cum.
Astăzi, mai bine zis deseară, o să mă plimb din nou pe alee și sunt sigur că vor cădea din nou frunze dar și mai sigur sunt că nu voi reîncerca să pun din nou frunzele în copac. Le voi lăsa să zacă pe asfaltul aleei, pân' vor veni alți oameni să le strângă și poate vor auzi și ei frunza cea moartă vorbindu-le.

Am luat aseară cu mine o frunză, dar nu știu și poate nu voi ști niciodată de este frunza ce mi-a vorbit, ori este o frunză ca oricare alta. O frunză galbenă, ca oricare alta care din plop s-a desprins. Dar frunza mea nu va rămâne pe asfaltul aleii ci pe pământul jilăvit de brumă se va ofili.
Nu o să uit niciodată cum vorbește o frunză.

Nu voi putea să uit acel manuscris de pe o frunză moartă.

Oare cât vor mai cădea frunze, nu de alta, dar aș dori să știu cât vom mai vom fi.