Mersese mult, și râul părea să nu se mai termine. Dorința de a ajunge la capăt era însă mare, de aceea băiatul se concentra pe ceea ce are de făcut în acest scop, și nu făcea niciun pas în afara drumului…

Munți, câmpii, păduri, oameni și sentimente, bucurii și tristeți, trecea pe lângă toate nepăsător, pentru că scopul lui era undeva la capătul râului… Și el știa că pentru a ajunge acolo, e nevoie de toată atenția, de toată concentrarea și dorința lui… Și privirea îi rămânea ațintită către orizont… mereu în aceeași direcție… spre mare…

Și înainta, pe un râu ale cărui valuri nu le mai simțea, ci doar le depășea… Nu îi păsa…

În jurul lui, oameni care erau atrași de forța lui încercau să se apropie, să-l facă să se oprească, dar el era prea ocupat pentru a fi atent la ei… Oameni care aveau nevoie de o vorbă bună sau de un sprijin pe care el ar fi putut să îl ofere rămâneau și ei singuri, pentru că băiatul nu se oprea din vâslit nici pentru o clipă. Știa cât de periculos poate să fie râul, și o clipă de neatenție l-ar fi putut costa viața…

Nu se avea decât pe el, barca lui și… un vis.

Și barca aluneca pe apă, uneori mai repede, alteori mai încet, uneori mai periculos, alteori mai calm… și râul se lărgea… Deși malurile lui erau mereu acoperite de frumuseți, de oameni și sentimente ce-ar fi putut să fie, asta nu era de ajuns să îl atragă. El știa mai bine ce-și dorea…

Și într-un final, după mult timp, la orizont o zări! Întinsă… albastră… strălucind în lumina soarelui… marea!

Intră în ea împins de forța curenților, și se opri din vâslit… Bărcuța mai pluti spre larg dusă de curent o perioadă, și apoi încetini. Băiatul respiră adânc… puse vâslele jos în barcă și privi în jurul său. Apă… multă apă și nimic altceva… Cer și apă… niciun om, niciun copac, niciun sentiment… Decât unul…

Se ridică în picioare, încercând să-și păstreze echilibrul, și privi iar în jur… Undeva în depărtare se vedea țărmul, și oamenii erau prea mici ca să mai poată fi văzuți… și barca se tot îndepărta…

Nu spuse nimic. Doar privi. Privi în jur, privi în larg și în jos, apoi se așeză. Mută vâslele mai într-o parte și se întinse pe fundul bărcii, cu privirea spre cer. Vântul bătea ușor, purtând cu el un miros de mare, și câțiva stropi îi loveau încet mâna… erau calzi…

Respiră adânc și închise ochii…