Plec în noapte. Și nu plec oricum. Ci însoțită de una din marile mele iubiri: liniștea. Vreau să ies din gândurile palide și triste. Se spune că noaptea e ziua celor care caută în ei și nu în alții.
Noaptea asta de început de primăvară plină de mistere și de vise avea să fie până la urmă una de coșmar. E 3.20. Noapte întunecată. Mă trezesc plină de sudoare și mai obosită decât m-am pus în pat. Mă sperii. Dar, îmi trăiesc cu demnitate suferința. Nu spun nimănui. Simt că mă sufoc. Nu mai am aer. Mă macină boala. Mă apropii de geam.
Doamne ce noapte neagră. Pe cer luna ca o felie de lămâie. Abia se zărește printre norii care nu vor să stea locului. Vor să parcurgă mulți kilometri ca și cum necunoscutul le-ar fi spus: veniți, vă aștept cu existența voastră efemeră. Existența lor dar și a mea.
Îmi aduc aminte cum, cu mai mulți ani în urmă, mă aflam într-o delegație, undeva departe de casă. Întâmplarea a făcut ca prin zonă să treacă un alai de înmormântare. Mortul era însoțit spre groapă doar de câteva rude care-l plângeau. M-a oprit un bătrân și mi-a spus câteva cuvinte pe care nu le-am uitat niciodată: plâng dar nu acum trebuia. Trebuiau să plângă atunci când s-a născut. De atunci a început calvarul și a murit în fiecare zi câte un pic. Și bătrânul a plecat împăcat cu clipa morții lui care nu părea să fie prea departe.
Eu am murit de mult cu sufletul. Atunci cand am făcut primul păcat. Mai îmi rămâne să mor cu trupul. Și nu știu de ce, instantaneu îmi vin în minte niște versuri de Minulescu: rămâi pe loc acolo unde ești / să nu te miști / și dacă ne iubești / o...dacă ne iubești cu-adevărat / așteaptă-ne la fel încă un an / un an măcar / atât/ un singur an....
E dimineață. Sună telefonul. Aceeași voce caldă și domoală care mă caută de mulți ani. E vocea mamei. Buimacă, mă reped să-i răspund. Știu. Da știu că e ea. Numai ea simte durerea din trupul meu ca și cum ar fi comună. Sunt bine mamă și voi mai fi multă vreme de acum încolo. Și asta, numai de dragul tău ființă iubită. Nu voi închide ochii înaintea ta. Ar fi prea mare pedeapsa pentru tine. Și n-o meriți.
Și a mai trecut o noapte. Va mai trece și o zi. Poate e chiar ziua prin care trec nepăsătoare în fiecare an: ziua morții mele. Dar, sper. Sper să fie cât mai departe.
Și, să nu uiți mamă: NU EU HOTÃRÃSC!