Grădina raiului din noi

Când soarele se ascunde este momentul să-l căutăm în noi. Nu știu cine a început acest concert furibund în care se cântă înmormântarea neamului. Sunt mioapă, dar văd cu încântare tineri care ne reprezintă la diverse manifestări, de la folclor la olimpiade de artă, sport și știință. Când vorbim de tineri tot timpul cârcotim, parcă noi eram mai buni. Poate, dar pe atunci volumul de cunoștințe era mai redus. Apoi uităm că anumite moravuri au fost de când lumea și Pământul. Să luăm Biblia ca pe o cronică; apar Sodoma și Gomora, apar fiicele lui Lot, Avram și sora sa, apar poruncile legate de furt, crimă, preacurvie... În spațiul nostru tăierea viei la poruca lui Burebista este arhicunoscută, dar omenirea și-a croit drumul peste timp; incestul și alcoolismul nu au fost generalizate, iar natura are legile ei de selecție.
Sunt tentată să urmăresc anumite mitologii ca fiind expresia umană a unor „imagini stelare”. De pildă se știe că în decurs de aproximativ 26.000 de ani Pământul se află într-o mișcare de rotație ce face posibilă prezența dominantă a unor constelații. Se spune că religia Creștină a apărut sub semnul constelației Peștilor. Moise, autorul primelor cărți ale Bibliei, a trăit pe la 1300 îHr. - ceea ce ar putea explica sacrificarea (pentru ieșirea din Egipt și pentru salvarea prin substituție a lui Isac, care urma să fie jertfit de Avraam) berbecului, simbolul constelației care a dominat cerul ultimele două mii de ani înainte de nașterea lui Iisus. Conflictul dintre cultul taurului și al berbecului apare atât în Biblie cât și în legende precum cea a Minotaurului de la greci. S-ar putea spune că deși au trecut mai bine de șase mii de ani cultul apărut sub semnul Taurului încă mai persistă. Și azi hindușii consideră vaca sacră, așa cum a fos și pentru egipteni. A rămas și în heraldica românească ca simbol al Moldovei, dar și ca legendă a descălecatului lui Dragoș care vâna un bour.
În mitologia greacă se vorbește despre IO, fica lui Inachos (zeu-fluviu) și a nimfei Melia, de care s-a îndrăgostit Zeus. Pentru a fi ferită de mânia Herei este transformată în junincă albă. Hera a consacrat-o și a dat-o în pază monstrului Argos, pe care îl ucide Hermes pentru a o elibera. Însă Hera a trimis un tăun care să o chinuie pe Io. Se spune că a parcurs întreaga lume, ajungând în Egipt, unde a fost preschimbată în femeie de către Zeus și unde l-a născut pe Epaphos. Hera reprezenta vara, și teurgic era situată în semnul Vărsătorului. Zeus avea ca simbol Leul și albina, iar mama sa îl ascunsese într-o peșteră unde nimfele l-au hrănit cu lapte și miere. Io, transformată în junică, simbolizează semnul Taurului. Hermes, considerat ca una din cele mai vechi divinități, „poate de origine tracă” după Jean Vermont, avea tronul sub semnul Racului. Numele său este asemănător cu al regelui trac Haemos, fiul lui Boreas, care a fost preschimbat în munte. Cei patru, Hera, Zeus, Io și Hermes reprezintă cele patru elemunte: aer, foc, pământ și apă. Simbolistica acestei legende subliniază epoca străveche, când cultul taurului, al fertilității, s-a răspândit în lumea indoeuropeană. Paradoxal, în Cartea apocrifă a lui Enoh apare în capitolul 84 alegoria unei junici albe care avea doi viței: unul roșu și unul negru. În această viziune vițelul negru îl lovește pe cel roșu și îl urmărește „pe tot Pământul” - până n-a mai fost de găsit. Junica l-a căutat în zadar. Apoi vițelul negru deveni bătrân și cu mulți urmași asemeni lui. Junica albă aduse apoi pe lume un taur alb care la rândul lui a avut mulți descendenți. Alegoria se continuă cu alte animale, precum oi, măgari, mistreți și lupi. Ai putea crede că este un rezumat al Bibliei într-o formă alegorică. Nu încerc să descifrez ițele, dar mi se pare interesant finalul alegoriei.
89.45 „Și văzui că această casă era mare și încăpătoare și plină de lume. Și iată că se născu un vițel alb ale cărui coarne erau mari și toate animalele sălbatice, toate păsările Cerului îl adorau și îl implorau fără încetare.
89.46. Atunci văzui cum se preschimbau cu toții și ei deveneau vaci albe.
89.48. Și Domnul oilor de bucură să vadă aceste vaci.”
Hathor (Doamna din Punt) este zeița-vacă la egipteni și corespunde junincii IO. Unii spun despre cartușul cu numele faraonului că are o formă asemănătoare literelor IO; de asemenea domnitorii noștri aveau ca particulă „ IO” atașată numelui (precum Io Mircea Voievod). În tradiția nostră se spune că în codrii Moldovei trăiește un bour alb. Dacă toate relatările apărute în decursul timpului au un gram de adevăr este posibil ca alegoria, care l-a atras și pe Dimitrie Cantemir ca specie literară, să fie o previziune de mai bine de patru mii de ani, în care cineva din neamul celor care au dat cultul bourului alb să devină importat și recunoscut de toți, iar casa-țara lui să fie un templu al lumii întregi. Însă pentru ca acest aspect să treacă din lumea virtuală în cea reală este nevoie ca noi toți să zidim în noi templul sufletului cu iubire și respect față de valorile neamului nostru, cu atenție față de copiii noștri care sunt viitorul și nemurirea noastră pământeană. Să dăruim floarea speranție, iubirii și credinței celor din jurul nostru și astfel țara va deveni grădina raiului din noi.