Și de ce-ți plăcea vara, așa de mult la munte?
Din cauza ierbii?
A soarelui?...și-a pâinii scoase proaspăt din cuptor de nană?
Sau...?
Dragi imi erau toate, dar ce mă alipea de stâncă era duhul serii. Când soarele se purta spre asfințit, cerul lua culoarea ierbii, iar iarba lua culoarea sângelui, o mângâiere se lăsa peste creștet și o pace adâncă în suflet. Aș vrea să cuprind inefabilul în cuvinte... dar știi prea bine că nu pot.
Pentru ca să mă înțelegi trebuie să vii cu mine. Acolo în cântări de lumină lină vei înțelege de ce îmi place sus, la munte.