Simt cum ceva se rupe în sufletul meu,
Cum rupte au fost baierele începutului lumii
Si vreau să fiu sincer cu tine,iubito,
Pînă-n cruzime.

Ești frîntă,o știu,o văd și o simnt
Și mă întreb de ce atîta risipă de forță, femeie?
Oare, n-ai simțit că eu te-am iubit
Cînd te-am ales din miliarde de ELE?

Tu crezi că nu-ți înțeleg corvada trăirii
Alături de mine,că pacoste-ți sînt;
Că sforăi cînd sînt obosit
Și rîgîi după-o mîncare bună ce-o faci,
Că mă pîrțîi în draci
După-o bunătate de-iahnie?

Îți jumulești sprinceana și pleoapa ți-o dai cu rimel,
Pielița unghiei o tai pîn-aproape de sînge,
Spaima de riduri te strînge
De gît și oftezi pe ascuns,
Te-ndoi de dureri viscerale
Și...rîzi.
Le știu,la naiba și tac,
Ca tu să nu știi că eu știu, mă prefac...

N-am să-ți spun la ritual să renunți,
E lupta ce-o duci pe felia-ți de viață
În contra prezumtivei singurătăți...

Nu, să nu crezi că sînt simulări
Cînd la pieptu-mi te strîng.
Realitatea știută și acceptată,
E-un mare cîștig:
E adevăr,libertate.
Iubito,te-ngădui cum pe mine m-accept
Ca pe toate ce sînt
Și cred
Că acesta-i marele secret al vieții.
Mai mult?
Nu cred că mă mint.