Din iubire pentru neam și țară


Azi, pentru mine, nostalgia anilor de școală este tot mai puternică. Acolo unde părinții n-au îndrăznit să mă învețe, sub influența întâmplărilor triste datorate epocii, m-a învățat doamna învățătoare. În anii 50 studenții au ieșit pe străzi să sărbătorească libertatea de a cânta „Deșteaptă-te române” sau „Pe-al nostru steag e scris Unire” și au fost „răsplătiți” cu doi ani de închisoare și cu un destin stigmatizat. Deși unii reprezentanți ai occidentulului încearcă să dea o notă negativă termenilor de patriotism și naționalism, totuși în introducerea la o culegere de eseuri, Maurizi Viroli spune:”Oricât ar fi de anevoios, nu putem ignora sarcina de a încuraja patriotismul; pentru a supraviețui și înflori, libertatea politică are nevoie de virtutea civică, adică de cetățeni capabili să se dedice binelui comun, să sară în apărarea drepturilor și libertăților comune.”
În acest context cred că pot aminti de 9 mai 1877 când Adunarea Deputaților a proclamat independența de stat a României. Atunci Mihail Kogălniceanu a declarat: „Suntem o națiune liberă și independentă”. Ea a fost confirmată prin jertfele de la Plevna, Grivița, Rahova și Vidin.
9 mai 1945 a devenit un simbol al păcii prin capitularea Germaniei.
Zeci de ani 9 mai a fost Ziua Eroilor, zi pe care bunicul meu n-a apucat-o, așa cum presimțise când a spus ”că nu-i este frică de desfășurarea luptelor (care au dus la decimarea regimentului 30 infanterie, iar cei rămași au format o unitate de vânători de munte) ci de sfârșitul războilui”, pe care nu l-a mai apucat. El a rămas în amintirea locuitorilor din munții Tatra Mică. Imnul Eroilor a devenit o parte din mine; autorul Iuliu Roșca a surprins în versurile sale toată tradiția strămoșilor noștri și poate n-ar fi rău ca mamele și educatorii să ia aminte și azi mai mult la versurile: „Povestiți-le cu fală/ Al eroilor avânt./Dezveliți tot adevărul/Și le spuneți tuturor/ Cum muriră frații noștri/ Pentru neam și țara lor.”
Lumea noastră nu este doar materială, este și spirituală. Înainte de 3.100 îHr. egiptenii au înțeles că zeul creator Thot sau Toth (ca și termenul tot) a creat prin cuvânt o „ogdoadă de zei” (oceanul, spațiul, întunericul și cel ascuns), iar aceștia au contribuit la crearea soarelui. La începutul Regatului Vechi teologii din Memphis au dezvoltat ideea, subliniind că lumea a fost creată prin cuvânt.
Gândul, care este o adevărată forță, este însoțit de cuvânt și prin aceasta putem ajunge la strămoșii și eroii noștri. Noi avem un cult al morților. Pentru noi ei tăiesc în lumea de dincolo, sau a lui Zalmoxis la geto-daci, sau a lui Odin la nordici. Acea Walhală, destinată doar eroilor căzuți în luptă, a străbătut timpul incluzându-l pe Ștefan cel Mare și Sfânt, care în viziunea poporului nu este mort, ci doar adormit. La fel, în versurile Imnului Eroilor, ei își duc somnul, alinați de gândurile și cuvintele rostite de noi. „Presărați pe-a lor morminte/ Ale laurilor foi,/ Spre a fi mai dulce somnul/ Fericiților eroi.”
Cum 9 mai este și Ziua Europei, trebuie să înțelegem că, oricâte lucruri minunate sunt în marea familie europeană, este bine să ne întoarcem la cei apropiați și să trăim alături de ei așa cum îndeamnă și Maurizi Viroli: „A lupta pentru libertatea comună a poporului nostru înseamnă că dacă patria noastră nu e liberă trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să o eliberăm, nu să căutăm libertatea în altă parte, iar dacă suntem siliți să plecăm, să ne străduim să ne întoarcem... În altă țară am putea cel mult beneficia de libertăți civile sau politice, dar nu am fi în stare să trăim liberi potrivit culturii noastre.”
Eroii noștri au murit din iubire „pentru neam și țara lor”, pentru ca noi să existăm azi. Îi cinstim din aceeași iubire...