emoție
cînd de la geam vezi cum
milioane de mașini
traversează orașul ca
un OZN plin de beculețe

sau abandon
când soarele portocaliu
străpunge semiîntunericul camerei
și mecanismul care naște visele
se declanșează în corpul epuizat

zumzetul traficului și
saxofonul bătrânului jazzman
de pe trotuarul fosforescent
disipează liniștea biroului

inima pompând mai repede
fluxul crescând cu fiecare secundă...

gândul că ai putea să hibernezi
între dunele unei plaje
se dizolvă dureros în minte

doar sunetul computerului închizându-se
îți taie respirația la gândul că
ai să evadezi iar pe bulevarde
în aerul rece al orașului
ca într-un safari printre animale mecanice