cald și blând e aerul tomnatic
al visului - toamna,
al glasului de pământ,
al grădinii, de spini, de salcâmi.

blânda glăsuire tomnatică
anunță cântul cocoșilor,
care vor trezi și soarele; ce doarme obosit pe boltă
și pe vocile de spumă; ce sunt cuibărite în brațele luminii, lună,
și pe cei câțiva boboci de rață,
ce dorm sub aripa, caldă de mamă.

pe câte un adormit iepuraș
ce aleargă printre brazi,
pe câte un biet arici,
și pe toși, cei mai mici.

și pe stelele de aur, ce zâmbesc
seară de seară
pe un zbor de peșcăruș, de mare
și pe câte-o dulce sărutare.

dar pe cei trezi și tăcuți
îi va îmbrățișa cu o adiere de vânt
tomnatică și retrasă
arzătoare și intensă.

toamna, vântul și roua
dimineața și noaptea
va avea în adâncul ei
o frunză, plină de scântei.

visul și reveria va fi un gând
timpul și viața, un prezent acut
dar cea care va rămâne o viață
va fi toamna -
va fi roua -
va fi dimineață -