Cutreier locuri neumblate ca un suflet nebun
Și caut speranță și mângâiere
Într-un colț de umbră pustiu și plin de fum.

Cutreier căi neștiute și drumuri pline de pietre
Îmi zvedrelesc picioarele ce-mi chinuie acum,
Cărarea plină de spini, ca acele,
Cărarea plină de noroi,
Îmi zvedrelesc mâinile
Crengile și frunzele de-alun.

Lumina se ascunde-n spate și mă împinge de la spate
Căci noaptea mă-nconjoară
Și nu o să mai am nici măcar o rază de soare.

Creierii îmi iau foc și mă frig
Înebunesc de tot
Și mă târesc și mă ating
Cuvinte, amintiri ce dor.

Rămasă undeva sărmană
Rămasă undeva nebună
Mă găsesc leii înfometați
Ce mă doresc să mă înfulece.

Știu că sunt înfometați si vor să mă ucidă
Dar n-am decât o hartă
Și penelul ce este gol.

Să trimit carte nu se poate
Căci undeva putrezesc
Și-a rămas din mine,
Un os și un crez:

Crezul de a crede în tine
Crezul de a-ți urma
Drumul. Nu în sălbăticie.
Drumul. Pe care vrei să pășești.

Și lasă-n urmă frigul ce iar te apasă
Continuăți cu credință
Visul, ce îl ai in viață.