Înaltul cer ridică visul înspre ideal
Și noaptea caută priviri spre somnul întunecat
Și frigul ÎȘi Încovoaie spinarea
Ce freamătă frunza
Și aduce ploaia.

Cruda realitate își pierde întelesul
Și ziua devine un vis mitic
și totul e prea devreme de văzut
Căci torța din ploaie, a apus demult.

Pașii se transformă în urme
Gândul își ia zborul spre culme
Și înalță în urma lui grea, povara
Un biet sfeșnic ce arde în zare.

Desprinderea se află deasupra
Cuvântul își pierde mai des umbra
Și totul e plin de fum și de ceață
Căci noaptea apune,
Cu zâmbet de gheață.