A trecut. M-a durut ceva, recunosc. Dar a fost si bine. Asa ca nu regret. Am fost ca un copil razgaiat care s-a plimbat din brate in brate. Toti m-au alintat, m-au mangaiat, m-au dichisit. Insa eu am privit gratia lebedelor. Si mi-am dorit si eu. Apoi am privit ageritatea leului. Si am vrut si eu. Apoi am vazut un melc si mi-am dorit sa am si eu o casuta ca a lui, sa ma plimb linistita si fara graba.
Am vrut sa fiu o lebada, un leu, un melc. Am cautat zorzoane, pene, papuci si o palarie. Am strans bani, am renuntat la tot. Am imprumutat zorzoanele, am gasit penele, am cumparat papucii, iar palaria o aveam deja. M-am pregatit cu toate. Am dat insa din aripi si n-am zburat. Atunci am crezut ca pot vana caprioare. Si am alergat cat am putut eu de tare. La final nu mi-au intrat decat niste biete musculite in ochi.
Pfff. Bun, macar melc sa fiu, daca nu altceva. Din trei, macar una. Asa ca mi-am pus casa in spate si am pornit la un alt drum. Am mers sute de kilometri, cu si fara companie. Insa nu am mers cu picioarele mele. Era altcineva care ma cara in spate. Deci nu eram nici melc.
Am azvarlit casa, am rupt penele, papucii i-am bagat sub pat, iar palaria am dat-o uitarii. Asta e!