plouă,plouă,plouă... nu,nu încep să vă citez din regretatul bacovia,doar că se potrivesc al naibii de bine versurile lui cu vremea de afară. mă emoționează,întristează și repugnă ploaia asta, dar mă si face să refelctez asupra unora din marile dileme existențiale pe care le trăiesc.nimic special, incerc doar să mă hotărăsc dacă să îmi mai iau cizmele și să o pornesc la o plimbare singură prin parc, sau să îmi iau tenișii pentru a merge la școală.nici uniforma nu imi aduce vreo bucurie să plec în procesiunea cea de 11 ani ce mă duce la vechiul liceu, deci cred că stau acasă și scriu.
nici țigări nu mai am, dar poate găsesc pe cineva după care să strig pe geamul camerei mele să îl trimit să îmi cumpere și mie la fel ca alte dati, mereu acelasi brand de țigări "binefacatoare". poate trece chiar vecinul meu care a promis că nu ma spune alor mei. îl văd mereu dimineața la 11:30 prin fata geamului meu să puna mâncare miilor de pisici ce mă trezesc la crapătul zorilor.ale naiba pisici...
mi-am dat seama ca are o manie; pune exact două căni de mâncare în fiecare din cele trei boluri de sub geamul meu, iar în cele de apa de langa cușca improvizată pune exact doi litrii. are o tentă de sindrom obsesiv, dar e un om ca toti ceilalti pe dinafară. și masina o parchează cu aceeasi exactitate. bolidul bleu marin face de două ori un du-te vino înainte sa coboare el de la volan. ajunge în fata locului său, deschide protiera din partea lui și o parchează minuțios. freak...
e așa de urâtă parcarea din fata blocului meu proaspăt vopsit, acum când nimeni nu se mai joacă așa cum o făceam noi când eram mici. mi-e dor de anii aceia când veneam de la școală și mama mă trimitea mai întâi sa ma joc și abia după aceea, când termina de gătit meniul zilei incerca să mă readucă in casă. mă ajuta adesea la teme, dar era prea obosită și mai mult de zece minute nu se mai putea concentra, așa că rămaneam eu să îmi bat capul cu misterele matematicilor.
vreau să rămân copil, dar cum să reușesc eu când ploaia asta mă spală de idei nebunești?cum să mai am eu energie când cerul îmi trage o palmă cu picăturile lui ude?
nu imi sună nici telefonul, nu mă cauta nimeni, iar mie îmi e peste mană să imi sun colega să mă acompanieze la ceașca de frappe.tipa are o pasiune eternă pentru cafeaua foarte dulce și de fiecare data cand îmi face vizite, trece mai intâi pe la magazinul din colț și îmi ia mult iubitul frappe și pentru ea un ness pe care îl indulceste la refuz. să te ferească sfântul să bei, faci diabet instantaneu!
florile mele din glastra mă salută în fiecare dimineată cand deschid geamul să inspir aerul iernii, dar eu nu binevoiesc să le hranesc, ci trec pe langa ele doar mângâindu-le câteodată. nu sunt un om insensibil, dar la ora aceea caut doar să mă alimentez pe mine și dupa ce o fac, uit de vietătile care îmi servesc O2.
câteodată merg pe stradă și sunt oameni care mă privesc aiurea, cu ochi mari și intrebători, dar nu prea inteleg ce mă intreabă, deși mi-ar placea să îmi deschid mintea cuiva, poate asa m-aș intelege și eu mai bine pe mine însumi. poate alura mea de străină de lume mă face intr-o mica proportie ganditoare și interesantă, dar nu sunt pe aceeasi lungime de undă cu toată lumea și tot caut pe cineva care să mă inteleagă. am șanse, dar mă și complac in situatia mea de teenager controversat. și eu care învinuiam psihopedagogul scolii că nu poate scoate nimic de la mine...
într-o zi, am șters toată muzica din folderul meu pentru că nu stiam ce să mai ascutlt și am incercat să intreb pe cineva ce îmi recomandă, dar nu m-a multumit răspunsul lui și am revenit la gusturile mele gen underground sau heavy metal pe care îl împărtășesc cu tata. chiar, de când nu am mai vorbit cu tata... de fapt mi-e dor să îmi tină morală, să mă antreneze intr-o discuție filosofică de-ale lui, să îmi mai dea vreun sfat pentru mai târziu sau, pur și simplu să îmi vorbească și eu să nu îl ascult.
până una alta, mai bine mă cufund în scaun și mai meditez putin, oricum, chef de scoală nu am, invitatii nu am primit azi, gândul nu imi zboară nicăieri, poate dorm putin, sau poate mai scriu ceva. mi-e lene și orasul nu mă mai impresionează de când nu mai există bacovia, blaga și eminescu.